Romanele Înălțarea la Ortopedie și Musafir pe viață, unite sub titlul Complezență reprezintă de fapt fațetele personajului principal care se confruntă cu două experiențe majore în viața profesională. Ele sunt trăite de eroină, un alter ego al autoarei Simona Sora, în două medii total diferite, în România și Elveția. Pentru Maia complezența înseamnă mimarea bunăvoinței, a deschiderii, a aprobării, când simți cu totul altceva. „Să înduri și să te pui în așteptare, printr-un buton de complezență, pe care să ți-l dezvolți singur”.
Înălțarea la Ortopedie
Tânăra Maia, proaspăt angajată ca instrumentistă în Spitalul Județean din Deva, este anchetată de doi procurori comuniști. Motivul – în noaptea precedentă a găsit pe podeaua băii unde făcuse duș cadavrul unui nou născut. Întâmplarea declanșează stări sufletești contradictorii și incursiuni în trecut, toate în încercarea fetei de a-și explica resorturile ascunse ale acțiunilor sale. Deși sub influența emoțiilor determinate de prima sa experiență sexuală, Maia își analizează cu luciditate faptele. Pentru că varianta sa stârnește suspiciune, fata face mari eforturi de limpezime, de claritate, de liniaritate. „Trebuie să te folosești de complezența pe care ți-o cere orice limbaj, oricât de evoluat, trebuie să pui lucrurile unul după altul, chiar dacă ele nu decurg, cu necesitate, unele din altele și n-au nici o legătură directă între ele”.
Musafir pe viață
Judecata minuțioasă, tăioasă și limpede la care este supusă Maia, la trei luni de la angajarea sa într-un azil de lux declanșează rememorarea experiențelor sale din lumea helvetă. Stabilimentul centenar medicalizat în care sunt internați pacienții – „musafiri pe viață”, își desfășoară activitatea după reguli stricte. A respectat oare Maia aceste protocoale când i-a acordat domnului Stolz primul ajutor în noaptea în care era de gardă? Răspunsul la această întrebare nu e simplu. El trece printr-o mineriadă care o prinde pe Maia studentă la București, printr-un lagăr de refugiați din Viena sau prin exercițiile de reașezare conduse de către instructorul Stein. Relațiile cu colegii sunt puse pe rând sub lupă de către directorul Legrand. Maia este judecată pentru o faptă care în lumea din care venea ar fi fost considerată o formă de eroism.
Aici găsești cartea la editura PoliromInterviu cu Simona Sora în septembrie 2020