Confesiunea adolescentei

Coperta la Confesiunea adolescentei

Annie Ernaux, o scriitoare de Nobel

Coincidență sau nu, Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei a scriitoarei franceze Annie Ernaux explodează pe piața din România aproape odată cu primirea Premiului Nobel pentru literatură de către autoarea octogenară. Este probabil meritul lui Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecției Anansi. World Fiction de la editura Pandora M. Puțin tradusă la noi, aflu de la Radio România Cultural că următoarea carte semnată de Annie Ernaux care va apărea în limba română este multipremiatul roman Anii (2008), în traducerea Mădălinei Ghiu.

Memoria. Jocul auctorial

În cărțile autoarei cu profund caracter autobiografic, memoria joacă un rol esențial. În Confesiunea adolescentei este deconstruită fata de optsprezece ani, care trăiește cel mai pasionant moment din viața ei. Recursul la memorie are scopul de a sublima, cu o întârziere de peste cincizeci de ani, rușinea discordanțelor trăite în tinerețe.

În Confesiunea adolescentei cititorul este prins într-un subtil joc auctorial. Autoarea trece cu ușurință de la persoana I la persoana a III-a, de la timpul prezent al scrierii cărții la anii 1958-1959, anii adolescenței protagonistei. Scrisul la vârsta senectuții despre întâmplările tinereții îi oferă „o imagine refulată” a propriei personalități.

Nepotriviri

La prima ieșire din spațiul comod al locului umil de baștină, în calitate de monitoare la un preventoriu, adolescenta Annie D. constată că nu știe să se poarte în lume. Se simte inadecvată, nepotrivită în lumea nouă în care a intrat. Fiica răsfățată a unor modești negustori de provincie, elevă strălucită, ajunge să fie bătaia de joc în ochii celor pe care i-ar dori egali.

„Ceea ce contează nu este ceea ce se întâmplă, ci ceea ce facem cu ceea ce se întâmplă.”

Nepotrivire de gen

La început, Annie este discordantă în relațiile cu băieții. Primele experiențe sexuale sunt dezastruoase și o umplu de rușine. Panica pierderii primului bărbat și abandonul nejustificat al acestuia conduc la derapaje și derivă. Descoperă pe propria piele legea incontestabilă „a unei violențe masculine căreia într-o zi sau alta ar trebui să se supună”. Dorința de a aparține unui grup nu se materializează din cauză că cei cărora le caută aprobarea o consideră ușuratică.

„În fiecare zi și în toată lumea se găsesc oameni în cerc în jurul unei femei, gata să arunce piatra.”

Un an mai târziu (1959), Annie citește Al doilea sex de Simone de Beauvoir și află lucruri uimitoare despre puterea bărbaților și alienarea femeilor. De altfel, la Rouen, unde se pregătește pentru intrarea la facultate, adolescenta se „consolează” cu literatură, filosofie și filme.

Nepotrivire de clasă

Pe măsura trecerii timpului, tânăra își interiorizează din ce mai în ce mai clar poziția sa socială. Modelul său de invidiat este o colegă cu „fantezie, lipsă de respect față de autoritate și lecturi de romane contemporane, extrase din biblioteca tatălui ei, inginer.” În cele șase săptămâni petrecute în colonie, adolescenta descoperă petrecerile, libertatea, corpurile bărbaților. Rușinea de a fi fiică de băcan, proprietar de cafenea, rușinea față de râsul și disprețul celorlați o expune timp de luni de zile la bulimie.

Părăsind Școala Normală ca să lucreze pentru masă și cazare în Anglia, Annie pătrunde într-un mediu social nou.

„Pe scurt, această imersiune într-un mediu social superior m-a făcut să accept să fiu ceea ce tata, la întoarcerea mea în Franța, a spus că am fost: «practic, ai fost slujitoare în Anglia!». O reflecție care, chiar și atunci când este spusă râzând, mă va tortura profund, ca un adevăr umilitor, chiar și atunci când am folosit toate trucurile pe care le dictează spontan o situație de servialitate…”.

La sfârșitul Confesiunii unei adolescente Annie Ernaux ne transmite un fel de notă de intenție, care aruncă un soi de concluzie la ceea ce a scris:

„Să explorez prăpastia dintre realitatea înspăimântătoare a ceea ce se întâmplă în momentul în care se întâmplă și irealitatea ciudată în care se înfășoară, după trecerea anilor, ceea ce s-a întâmplat”.

Interviu cu Annie Ernaux publicat în Observatorul cultural (nov. 2022)
De aici se poate cumpăra cartea
Site-ul oficial al scriitoarei

Distribuiți, dacă v-a plăcut!

Lasă un răspuns

(*) Required, Your email will not be published