Cartea
Relație ilicită
Contrar așteptărilor induse de titlu, De ziua mamei nu este despre o femeie matură și maternitatea sa, ci de-abia după subtitlu ne putem face o idee. Așadar, De ziua mamei: o poveste de iubire e romanul dragostei dintre o tânără de 22 de ani și iubitul ei, doar cu un an mai mare. Jane Fairchild, slujnica orfană în serviciul familiei aristocrate Niven și Paul Sheringham, viitor avocat trăiesc de șapte ani o poveste de iubire ilicită. De ce ilicită? Evident, pentru că fac parte din clase sociale diferite și aparent totul îi desparte – educație, avere, statut social.
O frumusețe ce taie respirația
Întreaga narațiune se învârte în jurul datei de 30 martie 1924, Ziua mamei, o zi de neuitat pentru eroină. Ziua neobișnuit de caldă, de o frumusețe ce-i taie respirația, ar trebui să debuteze pentru Jane cu un răgaz dedicat lecturii (servitoarele aveau liber ca să-și viziteze mamele), însă un telefon ce-i face inima să zburde o va conduce la o întâlnire neobișnuită cu Paul. Curând, atmosfera idilică va fi zguduită de un eveniment neașteptat.
Întâmplările acelei zile cruciale sunt rememorate de veterana scriitoare Jane Fairchild, ajunsă la o vârstă matusalemică. Deși a trecut atâta timp, întrebarea persistă: ce s-ar fi putut întâmpla dacă pe 30 martie 1924 destinul ar fi potrivit altfel lucrurile?
Devenirea unei povestitoare de profesie
De ziua mamei nu este doar o poveste de iubire, ci și romanul devenirii unei povestitoare de profesie. Sunt câteva momente cheie ale parcursului scriitoarei Jane, pornind de la naștere, trecând prin biblioteca domeniului Beechwood sau printr-o librărie din Oxford. Inteligentă și cu o viață interioară bogată, eroina observă din afară lucrurile dinăuntru, iar cărțile devin treptat piatra de temelie din viața ei.
„Avea deja multe cuvinte care nu făceau parte din vocabularul unei servitoare. Chiar și cuvântul ‘vocabular’. Le aduna precum una din păsărelele de afară care-și făcea cuib.”
Last, but not least: autorul
Publicată în 2016, De ziua mamei: o poveste de iubire reprezintă opera scriitorului Graham Swift, „remarcabil și extrem de bine scrisă despre viața pe care o ducem și despre viețile paralele […] pe care nu ajungem să le cunoaștem niciodată” (Observer). Autorul a câștigat în 1996 Premiul Booker pentru romanul Ultima comandă.
Filmul
În anul 2021 a fost lansată pe ecrane adaptarea cărții, cu titlul Mothering Sunday, în regia Evei Husson. Distribuția îi include pe Odessa Young (Jane), Josh O’ Connor (Paul), Colin Firth (domnul Niven), Olivia Colman (doamna Nven), precum și Glenda Jackson (Jane Fairchild la bătrânețe). Filmul crește prin frumusețea imaginilor nud ale celor doi amanți, care dau măsura profunzimii intimității dintre ei, nu doar fizică, ci mult mai adâncă.
Ca și în carte, personajul lui Paul Sheringham rămâne oarecum schematic; filmul ar fi putut exploata sentimentul de vinovăție al tânărului pentru că a supraviețuit fraților săi sau poziția sa în raport cu înaltele așteptări ale familiei sale.
Per total, cartea de 170 de pagini poate fi o lectură plăcută, care răspunde așteptărilor cititorului zilelor noastre mai ales prin „finețe, senzualitate și profunzime”.
Cartea a apărut la editura Litera, iar filmul e disponibil pe HBO Max.
De aici se poate achiziționa cartea
Fișa filmului pe IMDb