Eleganța ariciului

La recomandarea unei distinse doamne de la clubul de lectură pe care-l frecventez de câteva luni, am citit Eleganța ariciului de Muriel Barbery. Este demn de menționat că autoarea, aflată la acest al doilea roman al său, a făcut studii de filosofie, având și un doctorat la École Normale Supérieure din Paris. Așa încât nu e de mirare că scriitura sa e îmbibată de referințe la idealismul lui Kant, fenomenologia lui Husserl sau filosofia logică a lui William Ockham.

Această (de fapt) filosofie aplicată pe marginea sensului vieții, a frumuseții artei și a condiției umane se dezvăluie prin intermediul personajului principal al cărții, Renée Michel.

Cine este Renée Michel?

Aparent, Renée Michel e o umilă portăreasă care „păstorește” un imobil de lux din Paris, în care trăiesc opt familii bogate; în fapt, femeia de 54 de ani își dă multă osteneală să pară așa cum nu este. Multe din observațiile caustice ale acestei portărese autodidacte ridiculizează falsitatea, morga și lipsa de cultură ale „distinșilor” locatari „îmbuibați”.

„Am să vă spun ceva: dacă până acum, vă închipuiați că, din urâțenie în bătrânețe și din văduvie în portăreală, am devenit o puchinoasă resemnată cu josnicia sorții ce i-a fost dată înseamnă că sunteți lipsiți de imaginație. Am bătut în retragere, desigur, refuzând lupta. Dar, în siguranța minții mele, nu există provocare căreia să nu-i pot răspunde. Prăpădită prin nume, poziție și aspect, în ceea ce privește capacitatea mea de înțelegere sunt o zeiță neînfrântă.”

Mulți dintre locatari o văd ca „un rebut al umanității”, însă apar două personaje care nu se lasă păcălite de deghizamentul lui Renée.

O copilă foarte inteligentă

Paloma, o copilă foarte inteligentă de 12 ani, pătrunde sub acoperirea portăresei. Ca și Renée, Paloma face eforturi ca să apară mai proastă decât este. Excedată de egoismul și fățărnicia familiei sale (și nu numai) ea taxează poncifele de care se lovește la tot pasul.

„Când mă gândesc că există oameni care n-au televizor! Cum se descurcă? Eu, una, aș sta cu orele în fața lui. Tai sunetul și mă uit. Am impresia că văd lucrurile cu raze X. Dacă elimini sunetul, elimini de fapt ambalajul, aspectuoasa hârtie de mătase care învelește o porcărie de doi euro. Dacă priviți în felul acesta reportajele jurnalului televizat, veți vedea: imaginile n-au nicio legătură unele cu altele, singurul lucru care le unește e comentariul, care face ca o succesiune cronologică de imagini să treacă drept o succesiune reală de fapte”.

Monologurile celor două eroine se desfășoară în paralel, dezvăluindu-le viața interioară bogată. Mărturisirile lor de credință mustesc de ironie, sarcasm și umor. Prin intermediul personajului Paloma, autoarea amendează snobismul unei pături de francezi bogați educați – stau dovadă capitolele de un umor delicios dedicate vizitei la un psihanalist celebru sau sesiunea de cumpărături de solduri (toate la prețuri exorbitante!).

Mansuetudine și luxură

Eleganța ariciului m-a surprins plăcut prin bogăția vocabularului utilizat (să ridice mâna cine știe ce înseamnă mansuetudine și luxură!), cât și prin fraza complexă, îndrăzneață și în același timp elaborată. Romanul nu se adresează doar minții cititorului, ci și sufletului său. Există în carte pagini mișcătoare despre suferința omului simplu, despre bucuria de a vedea frumusețea în lucruri mărunte (cum ar fi frumusețea unui cor) sau despre „abandonul desfătător, care nu e cu putință decât în doi”.

Eleganța ariciului constituie o lectură care îmbină emoția cu critica socială, evidențiind paradoxurile elitei franceze. Cartea mi-a adus și plăcerea vizionării filmului Munekata Sisters (1950) în regia lui Yasujirō Ozu, pe care Renée și noul locatar Kakuro îl savurează într-o întâlnire neașteptată.

Cartea se poate achiziționa de la editura Nemira

Tags: dramă, ficțiune carte străină, psihologic