Interpretul de maladii este cartea de debut a scriitoarei Jhumpa Lahiri, pentru care autoarea a primit Premiul Pulizer pentru ficțiune și premiul pentru debut al revistei The New Yorker (2000). Cu origini bengaleze, Jhumpa Lahiri a copilărit și s-a maturizat în Statele Unite. Într-un articol din Newsweek din 2006 autoarea se descrie ca „indiano-americană”.
„Când am început să scriu, nu eram conștientă că subiectul meu era experiența indiano-americană. Ceea ce m-a atras la meseria mea a fost dorința de a forța cele două lumi pe care le-am ocupat să se amestece pe pagină, deoarece nu eram suficient de curajoasă sau suficient de matură ca să permit asta în viața reală.”
Tradiții de ambele părți ale cratimei
Un excurs sumar în biografia scriitoarei nu a făcut decât să lumineze mai bine înțelesul povestirilor sale. În același articol menționat mai sus, scriitoarea afirmă că „tradițiile de pe ambele părți ale cratimei locuiesc în mine ca niște frați, [..] unul eclipsându-l pe celălalt în funcție de zi”. Deși se consideră americană în virtutea faptului că a fost crescută în această țară, se simte indiană datorită eforturilor părinților săi. Mai mult decât timpul petrecut în India și compoziția genetică, părinții și-au pus amprenta prin conversațiile în altă limbă sau prin dificultățile imigrării.
Transfigurarea balansului
Acest balans între două lumi este admirabil transfigurat în povestirile lui Jhumpa Lahiri. Găsim în ele observație pătrunzătoare, umor, ironie și sarcasm. Majoritatea povestirilor ne deschid o ușă către o lume aparte, populată cu personaje care se simt inconfortabil în viața lor sau în țara de adopție. Ele ne permit „un clin d’oeil” către tradițiile și obiceiurile indiene și către speranțele imigranților în adaptarea lor în țara tuturor posibilităților.
În La doamna Sen ne confruntăm cu două atitudini diferite de „adaptare” la noua cultură a unui cuplu de emigranți. Soțul, profesor de matematică la universitate, parcă vrea să se scuture de originile indiene. Soția sa, doamna Sen, păstrează legături epistolare strânse cu familia de acasă și se dedică gătitului în stilul tradițional din Calcutta. Sentimentul de înstrăinare și singurătate care se degajă din paginile povestirii, transpare și în Ce-al de-al treilea și ultimul continent. Doar că aici este diminuat treptat mai ales prin prezența tinerei sale mirese cu care protagonistul va descoperi lumea nouă.
Pe când venea domnul Pirzada la cină ne oferă perspectiva unei copile de zece ani (integrate într-o școală americană) asupra unui prieten bengalez al părinților săi indieni. Fetița e prinsă într-o viață dublă – acasă, cu familia ce urmărește „cu devotament” războiul din Pakistan și la școală, unde nimănui nu-i pasă de acest conflict armat. Portretul domnului Pirzada devine aici un pretext pentru a descrie microuniversul unei familii de emigranți, cu rutina și speranțele ei.

Căsnicii nefericite
În Interpretul de maladii, povestirea care dă titlul volumului, un ghid indian de patruzeci și șase de ani face o pasiune fulgerătoare pentru o tânără soție americană, venită în vizită în țara de baștină. Se pare că model pentru domnul Kapasi i-a fost lui Lahiri tatăl său, bibliotecar la Universitatea din Rhode Island. Ghidul turistic, care visase în tinerețe să ajungă interpret pentru diplomați și demnitari, are o banală slujbă de interpret într-o mică infirmerie dărăpănată. Atenția pe care i-o acordă doamna Das, în căutarea unor întâmplări romantice, nu va fi corect decriptată de bărbatul matur. Sentimentele tulburătoare și amețitoare ale domnului Kapasi cresc.
Dacă domnul Kapasi recunoaște ușor în menajul Das semnele unei căsnicii nefericite, Shukumar din O situație temporară nu este încă conștient de situația pe muchie de cuțit a mariajului său. Fără să fie excesiv de sentimentală, dar cu empatie pentru Shukumar și soția sa, Shoba, autoarea dezvăluie abisurile unei căsătorii care începuse bine.
Marginali
Un loc aparte îl ocupă Tratamentul lui Bibi Haldar, deoarece aduce în prim-plan o tânără săracă și oropsită din Calcutta. Bolnavă de epilepsie, ea dorește să se mărite, însă destinul i se împotrivește. Nu este singura povestire în care Jhumpa Lahiri dă atenție unor marginali, tratându-i cu înțelegere, umor și duioșie. Boori Ma, măturătoarea de scară din Un adevărat durwan, e supusă unor presiuni care treptat o conduc la o situație fără ieșire. Scriitoarea explorează aici teme precum inadaptarea, alienarea sau conflicte între clase sociale; tonul este ușor sarcastic, amar deseori.
Fiecare din cele nouă povestiri din Cititorul de maladii constituie o bijuterie în sine, ce merită savurată pe îndelete. Primul roman al autoarei, The Namesake (Porecla) publicat în 2003, a fost ecranizat în 2006.
De aici se poate achiziționa cartea apărută la editura Nemira