Am să încep această postare de la întrebarea „De ce ne place să citim literatură a memoriei?”. În ceea ce mă privește am găsit răspunsul relativ ușor: pentru că îmi aduce informație (deci pentru latura documentară), pentru că intru în contact cu o scriitură de calitate și last, but not least, deoarece uneori reușesc să mă identific cu tribulațiile eroilor. Am să adaug și plăcerea vinovată a curiozității vizavi de experiențele altor persoane din spații geografice diverse.
Analizând-o pe Irina prin prisma acestor criterii, voi începe cu observația că textul de față împletește destinul Irinei, o campionă sportivă de perspectivă, cu cel al nepoatei sale, autoarea cărții, doamna profesoară Cornelia Budan. Aceasta din urmă, suntem avertizați încă de la început de mottoul din Eshkol Nevo, folosește scrisul ca singura cale de eliberare de sub povara amintirilor. În fapt, eroina principală este chiar naratoarea, iar mătușa Irina reprezintă pretextul demersului literar.
Trecutul reînviat
Trecutul e reînviat prin prisma personalității autoarei, evident într-o manieră subiectivă. Irina reînvie farmecul unei lumi păstrate în amintire, cercetând nu doar propriile amintiri, ci și pe cele relatate de bunici și părinți. Istoria unei familii se grefează astfel pe refugiul din Basarabia din cauza pericolului sovietic (anii 1940), pe primii ani ai republicii socialiste sau pe perioada regimului ceaușist. Memoria orașului natal este adusă la viață prin anumite locuri cu propriile lor povești. Locuri care evocă o stare, o emoție sau o întâmplare: străzi, biserici, cârciumi, Casa cu stafii, Moara Violatos, Teatrul Maria Filotti. Oameni care au reprezentat cândva ceva pentru urbe – balerinul Marati cu cursurile sale de dans, distinsa profesoară Paulescu sau celebrul boxer Calistrat Cuțov. Vii aduceri aminte se leagă și de soprana Mariana Nicolesco, sufletul Festivalului și Concursului Internațional de Canto „Hariclea Darclée”, timp de peste 20 de ani.
Scriitură de calitate
Cornelia Budan reușește să transmită cititorului intensitatea trăirilor sale, zbuciumul interior intens, melancolia trecerii timpului.
„Mii de gânduri, ca niște păsări răpitoare, îmi sfâșiau liniștea interioară.” sau
„Viața e un dar, un bulgăre de gheață care se topește la soarele arzător al timpului.”
Cultură interiorizată
Irina abundă în trimiteri culturale, introduse cu multă naturalețe și lipsă de ostentație. Ele practic se topesc în vocea naratoarei, ca o parte firească în care aceasta percepe lumea. Ni se dezvăluie astfel o cultură interiorizată. Observăm că doamna Budan are un adevărat cult al cuvântului și al cărții.
„Cartea păstrează sufletul celui care a scris-o și tipărit-o, precum și miile de suflete ale celor ce o citesc.”
Kitul de supraviețuire
Așa ajungem la kitul de supraviețuire al eroinei, în care literatura (inclusiv poezia pe care o scrie și o citește cu nesaț) ocupă un loc central. Literaturii i se adaugă muzica clasică, jocul de bridge (descoperit la Buzău) și în ultimii ani, credința în Dumnezeu. Aceste adevărate „medicamente sufletești” îi luminează viața, o ridică atunci când simte că „m-am rătăcit de mine”.
Umor și ironie blândă
Scriitura din Irina e deseori traversată de tușe de umor – spre exemplu „bolile monorimice în ită” și periplul doctorilor la căpătâiul copilei bolnave mi-au stârnit pur și simplu râsul. Sau faza delicioasă cu peștele destinat a fi plocon și pierdut/furat în călătoria Brăila-Buzău.
Identificarea cititorului cu autorul
Legat de identificarea cu subiectul memoriilor, aici ajungem la partea emoțională a scrierii de gen. M-au tulburat relatările legate de recenta pandemie: pierderea unor cunoscuți și a unor persoane apropiate, singurătatea în fața bolii, relațiile de familie inflamate din cauza pozițiilor antagoniste privind vaccinarea. M-au mișcat profund frământările interioare ale eroinei la dispariția mamei și a fostului soț, procesele sale de conștiință înduioșătoare. Am rezonat cu aprecierea pe care Cornelia Budan o acordă matricei familiale și cu încercările sale de a da un sens vieții trăite cu demnitate.
E îndeobște acceptat că literatura memoriei rezistă prin valoarea literară a mărturisirilor și a informațiilor furnizate, cât și prin impresia de autenticitate a discursului confesiv. Cartea de față nu face excepție. Scrierea autobiografică Irina dezvăluie cititorului un observator atent al sufletului omenesc, care ne împărtășește cu generozitate și prospețime evocări ale unor timpuri și oameni care s-au dus. Aceste evocări ne îmbogățesc și ne îndeamnă să reflectăm asupra vieții, cu momentele ei de lumină și de cumpănă, de împlinire și de pierdere.
De aici se poate achiziționa cartea