Aflându-mă încă sub impresia experienței unice a parcurgerii Lupului de stepă, nu puteam trece mai departe fără a transcrie câteva modeste note de lectură. Autorul german Hermann Hesse (1877-1962) împletește aici în mod strălucit un mănunchi de teme, de mare actualitate și în zilele noastre: dualitatea spirit-corp, descoperirea sinelui, sensul vieții, inițierea spirituală.
Romanul ne transportă într-o lume marginală, traversată de aspirația către iubire, de obsesia morții și a sinuciderii. Asistăm la un puternic conflict interior care-l „deșiră” pe Harry Haller, personajul principal; el poate fi considerat un fel de alter ego al scriitorului, un portdrapel al obsesiilor sale. Criza existențială a eroului deschide calea reflecțiilor despre educația prin distrugerea voinței și efectele ei, despre generații prinse între două epoci ori despre transformarea unei calități în defect.
Lupul de stepă se confruntă mereu cu sine însuși, cu propria sa dualitate chinuitoare. Oglinjoarele, întâlnirea cu nemuritorii Goethe și Mozart, Teatrul magic reprezintă niște intermediari care-i permit accesul la firea lui complicată.
Sinuciderea
Sinuciderea e văzută de Harry Haller ca o cale de ieșire, o alternativă care-i va permite ca la 50 de ani să încheie socotelile cu viața.
„«Sinucigașul» – iar Harry era și el unul – nu trebuie neapărat să întrețină în viața sa o legătură deosebit de puternică cu moartea – se poate face acest lucru și fără a fi sinucigaș. Ceea ce-l caracterizează pe sinucigaș este însă impresia că eul său reprezintă, indiferent dacă pe bună dreptate sau nu, un germene deosebit de periculos, îndoielnic și periclitat al naturii, expus primejdiilor și păscut fără întrerupere de asemenea pericole extreme, de parcă ar sta pe vârful cel mai îngust al unei stânci, o adiere din exterior sau cea mai mică slăbiciune interioară fiind suficiente pentru a-l face să se prăbușească în abis. Traiectoria destinului unor oameni de genul acesta se caracterizează prin aceea că sinuciderea reprezintă pentru ei, cel puțin în propria lor închipuire, modalitatea cea mai plauzibilă de a muri.”
Inițierea spirituală
Lupul de stepă trăiește ceea ce pare o nebunie, în căutarea revelației și a apropierii de Dumnezeu. Inițierea spirituală se desfășoară ca un proces interior, clocotind de frământări, în care Harry Haller își gestionează divergențele proprii. Existența scindată om-lup, care definește la început identitatea personajului principal evoluează spre o identitate fragmentată și fluidă.
Întâlnirea cu Hermina funcționează ca un ritual de trezire, pentru că ea îl obligă să se bucure de plăcerile simple ale vieții, rupându-l de viața intelectuală sterilă. Balul și experiențele erotice constituie inițierea în vederea accesului în Teatrul magic.
Teatrul magic
Teatrul magic reprezintă un simbol al schimbării, deoarece acolo Harry H. descoperă că suferința sa vine din iluzia unei identități fixe și refuzul de a accepta multiplele fețe ale sinelui. Personajul-ghid Pablo este cel care-l conduce pe erou în descoperirea dimensiunilor multiple ale personalității umane. El îi arată lui Harry că spiritul se poate revela prin extaz și simțuri, nu doar prin reflecție; facilitându-i diverse experiențe spre abandonul controlului rațional, Pablo îi deschide o cale la accesul propriului inconștient.
„– Teatrul meu are uși pentru câte loje doriți, zece sau o sută, sau o mie, iar îndărătul fiecărei uși vă așteaptă exact ceea ce căutați. O galerie minunată de imagini, iubite prietene, dar nu ți-ar folosi la nimic dacă ai trece prin ea așa cum ești. Ai fi incomodat și orbit de ceea ce obișnuiești a numi propria personalitate. Ai ghicit de mult, fără îndoială, că învingerea timpului, mântuirea de realitate sau indiferent cum vrei să numești acest dor nu înseamnă altceva decât năzuința de a scăpa de așa-zisa dumitale personalitate, de închisoarea în care zaci. Și dacă ai intra în teatrul acesta așa cum ești, atunci ai vedea totul cu ochii lui Harry, ai vedea totul prin lentilele lupului de stepă. De aceea ești rugat să te descotorosești de aceste lentile, să ai amabilitatea de a preda mult stimata dumitale personalitate la garderobă, unde îți stă la dispoziție oricând o vei dori din nou.”
Sfârșitul inițierii eroului se încheie cu lecția umorului servită de nemuritorul Mozart. Acesta îl povățuiește pe „lup” să privească viața cu detașare, fără a absolutiza suferința și idealurile. M-am întrebat și eu în final dacă Harry atinge iluminarea, iar răspunsul ar putea fi că evoluția spirituală nu e o destinație, ci un drum, un proces continuu. Eroul e condamnat la viață, iar compozitorul îl ajută să înțeleagă sentința.
„Trebuie să trăiești și să înveți să râzi. Trebuie să înveți să asculți această blestemată muzică radiofonică a vieții, trebuie să admiri spiritul care se ascunde dincolo de ea, trebuie să înveți să râzi de disonanțele ei. Gata, nu ți se cere mai mult de-atât.”
O carte unică, ce poartă semnătura marelui autor Hermann Hesse!
De la elefant.ro se poate comanda cartea