Midsummer Night

Cuplul Hanne-Darius

Am descoperit miniseria Midsummer Night la sugestia unei bune prietene, mi-a plăcut și am savurat-o într-o singură seară. Producția Netflix din 2024 alcătuită din cinci episoade a câte 30 de minute fiecare, sparge șablonul că nordicii fac doar filme întunecate, grele și complicate. De altfel, autorul Per-Olaf Sørensen a mai semnat cu câțiva ani înainte o altă serie cu „temă” sărbătorească, Home for Christmas, despre care am scris aici.

Așa cum sugerează și titlul, acțiunea filmului se petrece în ziua solstițiului de vară, într-un cadru idilic, la o cabană aflată pe malul unei ape. Cu această ocazie, Carina și Johannes, un cuplu cu peste 30 de ani vechime, patronează o petrecere la care au invitat familia și câțiva prieteni. Atmosfera e relaxată, oamenii sunt destinși și veseli, însă un secret plutește în aer. În fapt, se va dovedi că fiecare cuplu are un călcâi al lui Ahile, iar conflictele mocnite plutesc în aer. Sărbătoarea din momentul prezent e întreruptă de o serie de flashbackuri ce clarifică privitorului relațiile dintre personaje și problemele cu care se confruntă.

„Recuzita” tematică

Per-Olaf Sørensen recurge la o întreagă „recuzită tematică”, specifică Midsummer Night, o sărbătoare extrem de respectată și îndrăgită în Suedia, mai ales. Așadar nu lipsesc coronițele tradiționale din flori, rugul aprins, stâlpul decorat cu crenguțe în jurul căruia se dansează, cântecele și jocurile haioase și altele pe care le veți descoperi. Se pomenește și despre obiceiul, cunoscut și la noi de Sânziene, ca fetele să culeagă flori, să le pună sub pernă, așteptând să-și viseze viitorul soț.

Tot acest arsenal desfășurat al sărbătorii aduce autenticitate, îi vedem pe protagoniști cum se distrează într-un mod natural, dezinhibat, bucurându-se de soare, natura renăscută, întâlnirea cu cei dragi. Ei participă la aceste ritualuri ca niște copii, îi vezi că știu să se relaxeze și să savureze micile bucurii ale vieții.

Caleidoscop de cupluri

În acest cadru feeric, eroii (ce fac parte din două generații diferite) ajung, întâmplător sau nu, să își conștientizeze problemele. O fac cu destulă sobrietate, fără ciocniri extrem de zgomotoase, cu înțelegere și asertivitate. Se discută despre vârstă (care e doar un număr sau nu!), despre dorințe în cuplu, trădare, nașterea unui copil. Apare și un mod interesant de a aborda iertarea, care poate ar fi meritat să fie aprofundat. Per total, se observă la acești oameni o educație care le permite să interacționeze în mod civilizat, chiar și în situații de criză; au bun simț, simplitate și le lipsește vulgaritatea.

Meritul regizorului și scenaristului Per-Olaf Sørensen este că tratează cu delicatețe aceste teme, punând la treabă actorii potriviți, în frunte cu Pernilla August (Carina) și Dennis Storhøi (Johannes). Experiența de realizator de miniserii realizate pentru Netflix și-a spus cu siguranță cuvântul.

Fișa filmului pe IMDb
Distribuiți, dacă v-a plăcut!

Lasă un răspuns

(*) Required, Your email will not be published