În traducerea Iuliei Gorzo, am citit într-un week-end Noaptea oracolului de Paul Auster, publicată la editura Pandora M în anul 2022. La moartea sa în primăvara acestui an, scriitorul născut în 1947 a lăsat în urmă o operă bogată, alcătuită din romane, poezii, scenarii, eseuri, traduceri. Dintre lucrările sale semnificative au fost traduse la noi Trilogia New Yorkului (1985-1986), Palatul lunii (1989), Leviatan (1992), Tombuctu (1999), Cartea iluziilor (2002), Noaptea oracolului (2003), 4 3 2 1 (2017), Băiatul sclipitor (2021).
Caietul albastru
În toamna anului 1982 la New York, scriitorul de 34 de ani Sidney Orr își cumpără un caiet portughez albastru. Acesta îi redeschide apetitul pentru scrisul pe care-l abandonase cu multe luni în urmă, din cauza unui accident cu urmări grave. Timp de nouă zile Sidney trăiește sub vraja acestui caiet în care scrie o povestire, impresiile despre o întâmplare oribilă aflată dintr-un ziar, precum și povestea ascunsă a soției sale (așa cum și-o imaginează). Cuvintele se scriu singure la început, aici se eliberează emoțiile lui Sidney, aici încearcă să înțeleagă ce i se întâmplă. Începutul și sfârșitul cărții este jalonat de caietul albastru, evenimentele se desfășoară între descoperirea acestuia în Palatul de hârtie și distrugerea lui filă cu filă, într-un gest simbolic eliberator.
Povești în povești
Sidney Orr are un mariaj reușit cu Grace (legătură testată în lunile lungi de boală și convalescență) și se bucură de prietenia sinceră a scriitorului John Trausse. O anecdotă ce-l are în centru pe Flitcraft din Șoimul maltez (autor Dashiel Hammett) constituie declanșatorul povestirii pe care Sid o scrie în caietul albastru. Personajul principal al acestei povești, Nick Bowen, un tânăr care lucrează la o editură din New York își restartează viața în urma unui accident din care scapă cu viață. Titlul cărții Noaptea oracolului vine de la titlul manuscrisului pe care eroul poveștii din poveste îl primește spre publicare; la acest al treilea palier al romanului eroul se numește Lemuel Flagg și are darul profeției.
Tema timpului
În Noaptea oracolului Paul Auster suprapune două planuri temporale: cel care ocupă locul principal în economia cărții (1982) și cel secundar (mult mai restrâns), sub forma notelor de subsol în care naratorul plasat la 20 de ani după evenimentele din tabloul principal aduce anumite clarificări, cu un ușor aer raisonneur. Reflecțiile asupra timpului se regăsesc în impactul emoțional al amintirilor, ștergerea trecutului (când viața repornește de la zero) sau se leagă de clarviziune.
Există un personaj bizar, domnul Chang, care pare că poate face într-un minut ce alții fac într-o oră, inițial cu o mască prietenoasă pentru a se dovedi ulterior sulfuros, toxic. El este cel care oferă (vinde de fapt) caietul fermecat și în același timp îl va refuza la sfârșit; asistăm la situații stranii, în care alunecosul Chang face un joc periculos.
Tot în relație cu timpul, se definește Lemuel Flagg, înzestrat cu darul profeției: „un om atât de sensibil la vibrațiile din jurul lui încât știa ce o să se întâmple înainte ca evenimentele propriu-zise să aibă loc”. Pe de altă parte, Ed Victory, un simplu șofer de taxi dezvăluie proiectul său de suflet – Oficiul de conservare istorică – „un sălaș al memoriei, dar și un altar închinat prezentului”, care-i permite să mai creadă că omenirea nu e terminată.
Care-i rolul scrisului?
Că Paul Auster a fost puternic preocupat de problema scrisului am realizat aflând că a publicat un eseu cu titlul Why Write? (1996) și apoi parcurgând Trilogia New Yorkului, prima carte ce i-a adus celebritatea. Aici personajul principal este Daniel Quinn, scriitor de romane polițiste care se ascunde sub pseudonimul William Wilson și care e imersat în lumea fictivă a eroului său emblematic, detectivul narator Max Work – o adevărată prezență în viața lui Quinn – „fratele său lăuntric, tovarășul său întru singurătate”.
Revenind la Noaptea oracolului, „pesimistul de carieră” Sidney Orr, marcat de boala care l-a adus la un pas de moarte, încearcă să-și găsească echilibrul, iar scrisul în caietul albastru survine ca un dar care-l reconectează cu eul său profund. Cei doi prieteni scriitori, fiecare în felul său, folosesc scrisul pentru a se înțelege pe ei înșiși, pentru a reflecta asupra trecutului și pentru a medita la raportul dintre ficțiune și realitate.
„Cuvintele pot să ucidă, asta fusese descoperirea lui. Cuvintele pot modifica realitatea, așa că sunt prea periculoase pentru a fi lăsate pe mâna unuia care le iubește mai presus de orice altceva.”
sau
„Gândurile sunt reale, a zis el. Cuvintele sunt reale. Tot ceea ce e omenesc e real și uneori știm că se va întâmpla ceva înainte să se întâmple, chiar dacă nu suntem conștienți de asta. Trăim în prezent, dar viitorul e înăuntrul nostru clipă de clipă. Poate că asta-i chestia cu scrisul, Sid. Nu să consemnezi evenimente trecute, ci să faci să se întâmple lucruri în viitor.”
Alături de Martin Amis, Ian McEwan, Salman Rushdie, (toți născuți la sfârșitul deceniului patru al veacului trecut) Paul Auster face parte din pleiada unor scriitori străluciți. O lectură tulburătoare!
Noaptea oracolului se găsește spre cumpărare aici