Inspirat dintr-o poveste adevărată, filmul Ordinary Angels (2024) se prezintă spectatorului ca un soi de basm modern, cu acțiunea în zilele noastre (1993-1994) într-un oraș din Kentucky. Acolo trăiește Sharon (Hillary Swank), o coafeză alcoolică aflată în degringoladă, ce-și propune să ajute familia văduvului Ed (Alan Ritchson), a cărui fetiță necesită un costisitor transplant hepatic.
Întreprinzătoarea Sharon și-a găsit o motivație în viață, pe care o urmează cu obstinație; se dovedește îndrăzneață și utilă în lupta cu obstacolele sistemului medical (și nu numai). Hillary Swank se descurcă foarte bine în creionarea personajului alcătuit din lumini și umbre; dedicarea pentru cauza fetiței practic necunoscute, ascunde însă vinovăția în calitate de părinte a unui fiu care o respinge.
Sharon duce o viață lipsită de sens, însă la un moment dat simte nevoia „să se înalțe” (vezi Ipoteza fericirii a lui Jonathan Haidt) făcând ceva extraordinar, chiar dacă minte și forțează intimitatea lui Ed. Sunt aceste fapte scuzabile? Sau scenariul exagerează anumite momente (cum ar fi interogarea – cu succes – a băncii privind datoriile lui Ed, unde femeia se recomandă ca fiind sora și contabila lui) în ideea ca oamenii să o vadă pe eroină ca pe un „înger obișnuit”?
Alan Ritchson a avut o sarcină dificilă să portretizeze bărbatul taciturn, depășit de imensa povară care-l apasă și care, din orgoliu, refuză la un moment dat ajutorul oferit de ciudata Sharon – paradoxal, chiar atunci când avea mai mare nevoie de acesta. Sharon dăruiește mult (nu discutăm aici motivele), însă proaspătul văduv nu știe să primească; el e un om simplu, muncitor, nu a învățat lecția lui Dadé din Ochii Monei, cum să dai și cum să primești.
Lumini
Vedem în Ordinary Angels cum un om mută munții din loc și mobilizează comunitatea să ajute o familie aflată în suferință. Uneori lucrurile par ușor exagerate – oare un coș cu brioșe cu afine poate deschide atâtea uși (sau mai degrabă pungi)? Cursa contra cronometru din final în timpul unui viscol stoarce lacrimi spectatorului, întărind ca un corolar dovada solidarității din comunitate. Ca în orice basm, la sfârșit binele învinge răul.
Drama bărbatului traumatizat de moartea soției și de boala fiicei cele mici, Michelle (Emily Mitchell e o dulceață de copil), atinge și relația sa cu divinitatea; sunt puse în discuție credința în Dumnezeu și rugăciunea, suporturi pe care tânărul văduv le respinge inițial.
Umbre
Ed, tatăl a două fetițe de 8 și 5 ani, lipsit de asigurare medicală, se vede copleșit după moartea soției, de imensa sumă de plată datorată instituției de îngrijire medicală. Ștergerea datoriei de 435000 de dolari, printr-un înfocat apel la compasiune adresat administrației spitalului de către descurcăreața Sharon, apare lipsită de credibilitate. O consider discutabilă, fiind „credibilă” doar ca o demonstrație că „îngerul obișnuit” poate face minuni și nu acceptă refuzuri; rezolvarea unei crize medicale în viața reală e departe de o asemenea fantezie. Pe de altă parte, cele două surori adorabile au o relație lipsită de orice conflict, în ciuda faptului că psihologii au demonstrat suferința unui copil neglijat în favoarea unui frate bolnav, căruia i se acordă toată atenția familiei.
În ciuda acestor minusuri, a lungimii filmului și a faptului că regizorul Jon Gunn își propune să înduioșeze publicul, această melodramă cotată cu 7.4 de site-ul imdb transmite încredere în solidaritate și în existența unor oameni providențiali, adevărați îngeri obișnuiți. Ordinary Angels e disponibil pe canalul de streaming Max.