„Cele mai mari catastrofe se apropie cu pași mici.”
În anul 2017 Premiul Goncourt a revenit scriitorului Éric Vuillard pentru cartea Ordinea de zi, despre culisele celui de-al Doilea Război Mondial. Romanele sale Conquistadors (2009), La bataille d’ Occident (2012), Congo (2012), Tristesse de la terre (2014) și 14 juillet (2016) fuseseră deja onorate cu diverse premii literare.
Greu încadrabilă într-un gen literar, după l’Opinion „nici relatare istorică, nici roman – sau ambele în același timp”, Ordinea de zi reprezintă o revizitare a trecutului care avertizează cititorul că istoria se poate repeta. În primul din cele 16 capitole intitulat „O reuniune secretă” naratorul ne aduce pe 20 februarie 1933 la Berlin, unde în clădirea Adunării Naționale are loc întâlnirea celor 24 de patricieni, conducători ai paradisurilor industriale și financiare, cu membri importanți ai Partidului Nazist. Momentul compromisului monstrous din istoria patronatului german e urmat de întâlniri la nivel înalt ce dezvăluie promisiuni false, diversiuni, intimidări. Personaje istorice din conducerea Germaniei se dovedesc capabile de agresivitate și de mașinațiuni cusute cu ață albă.
Culisele anexării Austriei din primăvara anului 1938 ne descoperă altceva decât ceea ce propaganda fascistă a impus istoriei. Războiul fulger – Blitzrieg – nu a fost decât „o imensă pană de motor pe șoselele austriece, nimic altceva decât furia oamenilor, un cuvânt venit prea târziu, ca o cacealma la poker”, o imensă impertinență. Éric Vuillard disecă comportamentul unor oameni politici direct implicați în Anschluss, punând reflectorul pe cancelarul Austriei Schuschnigg, avocat fără anvergură, blocat în fața loviturii de forță aplicată de Hitler, de o lașitate dezgustătoare. Personajul respingător e descris de autor cu teribil sarcasm și o undă de umor negru.
„El, forța și religia, el, ordinea și autoritatea, iată-l cum acceptă tot ceea ce i se cere. E de ajuns să nu i se ceară frumos. A refuzat ferm libertatea social-democraților. A refuzat curajos libertatea presei. A refuzat menținerea unui parlament ales. A refuzat dreptul la grevă, la întruniri, dreptul la existență al altor partide decât al său… Așa se face că, după scurtul moment de ezitare – în momentul în care o haită de naziști intră în cancelarie -, Schuschnigg cel intransigent, omul refuzului, negația ajunsă la rang de dictator, se întoarce spre Germania, cu glasul stins, cu botul roșu, cu ochii umezi, și rostește un ‘da’ pierit.”
Meloman ca și predecesorul său, cancelarul Arthur Seyss-Inquart ne e înfățișat cu o latură sensibilă la frumos, însă capabil să comande moartea a peste 4000 de persoane. Cititorul contemporan rămâne siderat când înțelege cum a fost ocupată Austria (fără să se tragă un foc de armă), aspectul slinos al mașinațiunilor și imposturii, propaganda repetitivă și vulgară. Imediat după anexare, conducerea nazistă a organizat un referendum care a consfințit în proporție de peste 90% anexarea țării!
Pornind de la patru necrologuri, publicate într-un ziar vienez, capitolul Morții se dovedește cutremurător. Autorul ne cufundă în tristețea întunecată a sinucigașilor provocată de „nenorocirea imensă, realitatea hidoasă, dezgustul față de o lume pe care a[u] văzut-o dezvăluindu-se în nuditatea ei ucigătoare.” Așa aflăm că „chiar înainte de Anschluss, au avut loc peste 1700 de sinucideri într-o singură săptămână”. Cartea se încheie cu capitolul intitulat Dar cine sunt toți oamenii aceștia? în pandant cu primul capitol al întâlnirii secrete al „șopârlelor”; de data aceasta, reflectorul auctorial se oprește în 1944 asupra industriașului Gustav Krupp, privit din neant de chipurile miilor de cadavre, „osândiții la muncă silnică pe care SS-ul îi furniza pentru uzinele sale”. Pentru el și oligarhii financiari participanți la reuniunea de taină din februarie 1933 războiul s-a dovedit profitabil.
Prezentarea acestor fapte istorice într-un înveliș artistic nu face decât să ridice la maximum interesul cititorului pentru Ordinea de zi. „Un singur cuvânt e de ajuns să înghețe o frază, ca să ne arunce într-un soi de reverie; cât despre timp, el nu este rațional. Își continuă pelerinajul, imperturbabil în plin haos”. Nu pot decât să fiu de acord cu critica literară care a apreciat stilul mușcător, de o ironie usturătoare din Ordinea de zi, o carte mică excelentă (cu aproape 160 de pagini), ce merită să-i acordăm din timpul nostru.
De aici se poate cumpăra cartea