Născut la Dublin în 1854, Oscar (Fingall O’ Flahertie Wills) Wilde a fost poet, eseist, dramaturg, scriitor de literatură pentru copii, libretist și romancier de limbă engleză. Capodopera sa, Portretul lui Dorian Gray, a fost considerată în 1890, data apariției sale, scandaloasă și indecentă. Ca urmare autorul i-a adăugat o prefață în care oferea explicații prin prisma estetismului, curentul literar ce guvernează cartea, publicând-o în forma finală în anul 1891.
Pictorul Basil Hallward realizează portretul tânărului său protejat Dorian Gray, subjugat de frumusețea tulburătoare a acestuia. Încântat de perfecțiunea tabloului, Dorian își dorește cu ardoare să-și păstreze frumusețea perpetuă, în schimbul îmbătrânirii reprezentării sale. Sub influența mentorului și prietenului lord Henry, tânărul se afundă treptat într-o lume a viciilor, iar tabloul ascuns va reflecta pas cu pas degradarea morală a originalului.
„Tinerețea fără bătrânețe, patimile nestăpânite, plăcerea subtilă și tainică, bucuriile sălbatice și păcatele și mai sălbatice încă – pe toate trebuia să le trăiască. Portretul lui era menit să ducă povara propriei lui rușini; atât și nimic mai mult.”
Creatorul portretului, Basil Hallward și veșnic tânărul Dorian Gray se vor confrunta fiecare cu imaginea pictată, iar efectul va fi devastator.
În această carte cititorul întâlnește o bogăție de teme, motive și influențe. Pactul cu diavolul, mitul tinereții veșnice, efectul artei sau motivul dedublării și al oglinzii. Dacă ne referim la influențe, acestea sunt din sfera psihologiei, filosofiei, istoriei sau moralei. Câteva din aceste aspecte au fost tratate cu competență și eleganță stilistică de anglistul, profesorul de literatură comparată, criticul și istoricul de artă Dan Grigorescu în prefața ediției apărute în anul 1967 sub egida Editurii pentru literatură (colecția Biblioteca pentru toți).
Citind (și recitind) Portretul lui Dorian Gray, o apologie a „artei pentru artă”, am încercat să mi-o apropii, întrucât ea îmi apărea ca o construcție artificială, îndepărtată de concepțiile contemporane. Cu riscul unei anumite vulgarizări, am să trec aici câteva observații pornind de la afirmația de mai sus.
Personalitatea lordului Henry m-a dus cu gândul la câteva persoane malefice cu care m-am intersectat în viață. Prin persuasiune și elocință, „Prințul paradoxurilor” îl otrăvește pe tînărul său prieten, transformându-l în robul simțurilor. Cartea face apologia simțurilor, exaltă foamea de senzații, proclamând hedonismul. Ce altceva decît cultul plăcerii arată tendința tinerei generații de a se distra cu orice preț? Evadarea lui Dorian Gray către paradisuri artificiale poate fi interpretată ca o formă de protest la adresa societății burgheze osificate, cât ca și o formă de escapism.
La aproape 150 de ani de la publicarea Portretului, grație progreselor chirurgiei estetice, asistăm la o exacerbare a cultului frumuseții fizice și la o adevărată obsesie pentru menținerea tinereții.
„Moda, forța datorită căreia ceea ce este în întregime fantastic devine pentru moment preocupare universală, ca și dandysm-ul, care, la rândul său, este o încercare de a stabili un caracter absolut modern frumuseții, își exercitau asupra lui, influența și vraja. Felul său de a se îmbrăca ori capriciile foarte originale afișate din când în când cu ostentație aveau o înrurire deosebit de puternică asupra tinerilor distinși care apăreau la balurile din May-fair ori în cluburile de pe Pall Mall, care îl imitau în tot ce făcea și se străduiau să-i reproducă gesturile pline de farmec și grație necăutate, fiindcă pentru el nu erau decât simple extravaganțe de moment.”
Toate acestea nu sună oare cunoscut? Modă, înrurire, imitare nu sunt oare atributele influencerilor de pe rețelele sociale? E drept că Dorian Gray aspira să devină ceva mai mult decât un arbitru al eleganței.
„Năzuința lui era să pună la punct un nou stil de viață, bazat pe o filosofie raționalistă și pe principii temeinice, care să-și găsească suprema împlinire în spiritualizarea simțurilor.”
Puternic controversat la data apariției sale, Portretul lui Dorian Gray a lăsat o amprentă puternică asupra literaturii universale. Oscar Wilde a reflectat în această lucrare asupra naturii umane, artei și esteticii. Dragostea pentru artificiu poate fi văzută ca dragostea pentru perfecțiune, care se sustrage trecerii timpului, la care protagonistul aspiră cu toată ființa sa.
În traducerea Antoanetei Ralian, cartea se poate găsi în format PDF aici.