Steinhardt: Bughi mambo rag

Steinhardt

Zilele trecute, având câteva clipe de răgaz, răsfoiam cartea Lavinei Bălulescu, Steinhardt: Bughi mambo rag, apărută în colecția Biografii romanțate a editurii Polirom. M-a captivat imediat și în aproape trei ore am terminat-o de citit. Este meritul autoarei că preț de trei capitole reușește să țină treaz interesul cititorului, fără a face rabat de la calitate.

Tatăl Oscar

În primul capitol, Nicu este văzut din perspectiva tatălui Oscar, un bătrân ce se apropie de vârsta de nouăzeci de ani. Inginerul evreu cu studii la Zürich, fost director de fabrică a ajuns să trăiască într-o garsonieră mizeră împreună cu fiul său. Împletind firele amintirilor mai vechi și mai recente, el reconstituie momente din copilăria și maturitatea lui Nicu. Oscar Steinhardt ne uimește prin voința de a trăi, așteptând așa cum a promis, eliberarea fiului din închisoare. Ni se dezvăluie ca o persoană demnă (vezi episodul „ploii” de plăcinte), lucidă și cu simțul umorului.

Securistul

În arest, Nicu și-a ispășit pedeapsa pentru uneltire contra ordinii sociale. După eliberare el este urmărit permanent, punându-se la bătaie metodele murdare ale securității. În capitolul al doilea, naratorul este securistul care-l are în supraveghere pe Stan (numele de cod a lui Nicu Steinhardt). Domiciliul îi este violat în mod repetat, i se plantează microfoane și sunt puși în mișcare diverși informatori. Indirect, povestind despre evreu, securistul se autocaracterizează – fricos, laș și mic sufletește; el e convins că își apără țara. Observațiile sale dau seamă despre viața umilă a celui care avea un doctorat în drept și care devenise muncitor necalificat la fabrica Stăruința.

Discipolul

Perspectiva discipolului este prezentată în ultimul capitol al cărții. Acesta se referă la anii ’80 când Steinhardt și-a găsit liniștea la Mânăstirea Rohia. Aici se dedică pasiunii sale pentru cărți și scris, îndeplinindu-și însă și sarcinile monahale. Tânărul învățăcel narează întâmplări care dezvăluie generozitatea, umorul și smerenia părintelui Nicolae.

Din cele trei perspective propuse asupra personajului central, ni se relevă un om nobil, înțelept, care prețuia foarte mult intimitatea.

O carte pentru tineri și nu numai

Steinhardt: Bughi mambo rag este o carte ce ar trebui citită de tineri, dar nu numai de aceștia. Afirm acest lucru, deoarece trebuie să realizăm ce rău profund a făcut regimul comunist. Cât de nocivă a fost securitatea. Cum au fost distruse elite intelectuale și cum am pierdut oameni valoroși, care ar fi putut să ducă poporul acesta înainte și mai sus. Biografia vorbește despre puterea credinței și despre dragostea față de aproapele tău. Este o carte frumoasă, care se citește ușor, însă care te pune pe gânduri!

De aici se poate achiziționa cartea
Distribuiți, dacă v-a plăcut!

Lasă un răspuns

(*) Required, Your email will not be published