Călătoria mea continuă în lumea cărților onorate cu Premiul Goncourt. De astă dată m-am oprit la Strada dughenelor întunecoase publicată în 1978 de Patrick Modiano. Remarcându-se printr-o carieră prolifică de scenarist și mai ales de scriitor, autorul a fost recompensat cu numeroase premii naționale și internaționale, în 2014 fiind laureat al Premiului Nobel pentru literatură.
În toamna anului 1965, amnezicul Guy Roland pornește în căutarea unor martori și urme ale trecutului său. Pe măsură ce cunoaște diverse personaje pitorești – foști barmani, pianiști, fotografi sau jochei, eroul începe să completeze un puzzle complicat. La reconstituirea trecutului își revelează importanța nume de străzi, bulevarde, cafenele, baruri și restaurante, hoteluri, numere de telefon, fotografii; toate vor alcătui o hartă sentimentală a lui Guy. Bărbatul se raportează la aceste locuri frecventate în trecut și revăzute în prezent prin intermediul emoțiilor pe care le generează – neliniște, deznădejde și mai ales teamă din cauza eventualelor controale. Cu ajutorul reperelor umane și materiale, pe un adevărat fir al Ariadnei, eroul se întoarce înapoi în timp în anii ocupației fasciste.
În final aflarea propriei identități este destul de vag elucidată, romanul încheindu-se cu întrebarea „nu cumva viețile noastre se risipesc la fel de repede în amurg ca supărarea unui copil?”. Juriul a motivat astfel acordarea prestigiosului premiu Străzii dughenelor întunecoase :
„pentru arta rememorării prin care evocă cele mai absconse destine umane și dezvăluie universul vieții sub Ocupație”.
În ciuda acestor argumente, stilul lui Patrick Modiano nu m-a cucerit – mi s-a părut fad, uscat – și m-a făcut să nu fiu de acord cu alegerea onoraților jurați. Evident, de gustibus non disputandum!
De aici se poate cumpăra cartea