Tár – un film tare

Tár, producție recentă 2022, s-a bucurat deja de o mulțime de premii importante și nominalizări. Autorul Todd Field este cunoscut nu doar ca regizor și scenarist, ci și ca un apreciat actor; el a scris scenariul special pentru Cate Blanchett și nu ar fi făcut filmul fără ea.

O celebritate mondială

În prima parte a filmului facem cunoștință, prin intermediul unui interviu la New York, cu celebra muziciană Lydia Tár (Cate Blanchett). Talentată dirijoare, compozitoare și scriitoare, ea apare cu un nivel ridicat al stimei de sine și asumându-și identitatea gay. Se creionează portretul unei persoane puternice, dedicată muzicii și interesată de încurajarea tinerelor talente.

Este imaginea pe care „maestro” și-o dorește proiectată în ochii publicului; de altfel se pare că introducerea pe care i-o face prezentatorul scriitor Adam Gopnik a fost scrisă de Francesca (Noémie Merlant), asistenta Lydiei. Intercalarea secvențelor din interviu cu croirea și probarea costumului de scenă al artistei întărește ideea „măștii” care o îmbracă perfect pe femeia-metronom. Tot cu această ocazie aflăm că Lydia pregătește la Berlin Simfonia a V-a de Gustav Mahler, singura din cele nouă opere ale compozitorului pe care încă nu a dirijat-o.

În continuare filmul se concentrează pe trăirile interioare ale eroinei, ce se dezvăluie pas cu pas. Pentru spectatorul subjugat de forța și puterea ei, imaginea perfectă este treptat deconstruită.

Arhitectul sufletului

Înainte de revenirea la Berlin asistăm la un masterclass al Lydiei Tár, susținut la prestigioasa școală Juilliard. Interacțiunea mentorului cu un student cam mărginit dă seamă despre cunoștințele și mai ales convingerile lui „maestro”. Tânărul este etichetat drept un robot, cu „arhitectul sufletului social media”. Pe de o parte se pare că Tár nu agrează muzica modernă în care autorii au niște intenții vagi, iar pe de altă parte ridică problema aprecierii compozitorilor. Ea respinge evaluarea acestora pe criterii de rasă, sex, religie sau politică, însă e o chestiune ironică aici, așa cum vom vedea mai departe pe parcursul filmului.

În arhitectura sufletului Lydiei un loc special îl ocupă căminul de la Berlin și mai ales fiica ei. Este familia pe care și-a construit-o prin căsătoria cu o colegă violonistă (Nina Hoss), departe de familia din America pe care o respinge cu consecvență.

Inteligența și zgomotul

Într-o discuție cu bătrânul Andris, mentorul eroinei, acesta-i spune că Shopenhauer măsura (aprecia) inteligența în funcție de sensibilitatea la zgomot. Această afirmație i se potrivește eroinei, care atât în sfera profesională, cât și în cea personală e extrem de atentă la sunete. Dacă în interacțiunea cu orchestra Lydia pur și simplu „supune” sunetele, în privat ele o disturbă de la munca sa ori îi tulbură somnul. Zgomotul unui metronom în noapte, bătăi neașteptate în ușă, țipete în pădure, toate o acompaniază pe Lydia, dând relief stărilor ei.

Într-un interviu pentru site-ul goldderby.com Stephen Griffits, sound designer al filmului, afirma că „Lydia Tár întâlnește lumea prin sunet. Asta include toate subtilitățile interpretării orchestrale, dar și în viața ei de zi cu zi, misofonia care o face intolerabilă la cel mai mic zgomot. Așa că este întotdeauna puțin neplăcut felul în care se confruntă cu lumea din jurul ei”.

Punctele tari

Gândindu-mă de ce mi s-a părut acest film remarcabil, am identificat trei puncte tari: scenariul, distribuția și referințele muzicale.

1. Scenariul

Scenariul bine articulat păstrează un aer de mister în jurul personalității Lydiei Tár, nu dezvăluie tot spectatorului. M-am întrebat ce rost au avut anumite scene care par de umplutură, cum ar fi cele de alergare în rutina zilelor berlineze sau interacțiunea cu o vecină lipsită de importanță. Însă se pare că ele au fost bine gândite pentru a dezvălui egotismul dirijoarei ori repulsia ei față de tot ce o scoate din sferele înalte în care se învârte.

Relația eroinei cu nou-venita în orchestră, violoncelista Olga (Sophie Kauer), e construită ca o pânză de păianjen în care Lydia e prădătorul, iar tânăra devine victimă (nu tocmai inocentă!). Spectatorul trebuie să completeze un soi de puzzle pentru a descifra câte ceva din enigma vieții și morții Kristei (o fostă protejată), dar mai ales a raporturilor sale cu Lydia. Și acest fapt e incitant!

2. Distribuția

Sunt patru actrițe care se potrivesc perfect cu rolurile care le-au fost distribuite, însă nestemata e Cate Blanchett. Pentru rolul Lydiei Tár, Blanchett și-a reluat studiul pianului, a învățat să dirijeze și să vorbească în limba germană. Este pur și simplu perfectă, cu silueta sa androgină și costumele sobre, cu aerul dominator de femeie suprainteligentă; îi reușesc foarte bine și momentele de tandrețe cu fiica ei sau când pierde controlul și se dezlănțuie. Joacă deseori pe muchie de cuțit – gesturi minore îi trădează gândurile ascunse. Căci așa cum observa cu amărăciune soția sa, Lydia are în viața ei o singură relație netranzacționată.

Apreciată de critici a fost și Nina Hoss, pentru interpretarea partenerei eroinei principale. Cu o ridicare de sprânceană, o ușoară tresărire sau o simplă privire, ea reușește să-și exprime gândurile și sentimentele în raport cu Lydia. Noémie Merlant e deja cunoscută prin rolul titular din Portrait of a Lady on Fire; aici interpretează rolul Francescăi, asistenta lui Tár, o persoană sensibilă și frustrată.

O partitură dificilă a avut și Sophie Kauer, o tânără violoncenistă, începătoare în ale cinematografiei. Ea întruchipează cu aplomb o profesionistă dezinhibată și ambițioasă, ce intră în aria de interes a Lydiei. E manipulată și manipulează la rândul ei, cu mai puțină finețe decât „maestro”.

3. Referințe muzicale

M-a incitat faptul că Tár m-a obligat să mă informez despre personalitățile muzicale reale la care se fac dese referiri în film. De la Bach, la Mahler până la Anna Thorsvaldsdottir sau celebra dirijoare Antonia Brico. Pentru prima dată am audiat Simfonia a V-a de Mahler și am urmărit în filmul Bride of the Wind, povestea Almei, soția lui Gustav Mahler. Ea însăși muziciană talentată, a fost se pare inspiratoarea acestei opere muzicale. De remarcat faptul că scenele în care orchestra interpretează partitura muzicală sunt 100% reale, Cate Blanchett dirijând Orchestra simfonică din Dresda.

Povestea Lydiei ne obligă să medităm la putere, obținută deseori prin manipulare, la cât de greu se întreține și cât de ușor se poate pierde. Căci vorba unui veteran al profesiei: „în zilele noastre să fii acuzat e totuna cu a fi vinovat”. Prin măiestria sa regizorul a creat portretul unei personalități complexe și enigmatice, pot spune chiar de neuitat.

Prezentarea filmului pe IMDb
Un alt film cu Cate Blanchett

Tags: dramă, psihologic