La editura Humanitas a apărut de curând romanul Trenul spre Samarkand, a treia carte a apreciatei scriitoare Guzel Iahina. Născută în 1977, cu ascendențe tătare, autoarea a trăit până la vârsta de douăzeci și doi de ani la Kazan, după care se mută la Moscova. A urmat studii la Facultatea de Limbi Străine, apoi cursuri de scenaristică la Academia de Cinematografie. Debutul ca romancieră l-a făcut în 2015 cu Zuleiha deschide ochii, care a obținut numeroase premii și aprecierea publicului. A doua carte, Copiii de pe Volga, publicată în 2018, s-a bucurat imediat de faimă internațională. Cărțile sale au fost traduse în peste treizeci de limbi.
Primele două romane
Așa cum Guzel Iahina afirma într-un interviu, „romanele sale nu sunt autobiografice, dar au la bază un interes personal”.
„Eu scriu romane, pe de o parte, pentru a răspunde la întrebări personale. Dar, pe de altă parte, istoria familiei mele este legată de istoria altor familii, și este similară chiar cu a lor. Și poate că, răspunzând la întrebările mele, răspund și la ale celorlalți”.
Primul roman pleacă de la experiența bunicii autoarei, învățătoare tătăroaică, deportată în Siberia, unde a petrecut șaisprezece ani. Din perspectiva istoriei, Zuleiha deschide ochii este „despre lumea anilor 1930 din epoca sovietică, lupta cu țăranii înstăriți, deportarea acestor țărani și viața lor în exil, în Gulag”. Din punct de vedere uman, cartea spune povestea eliberării interioare și a descoperirii sinelui unei femei simple, cu o viață grea și amară.
Cu un bunic profesor de germană și în calitate de pedagog, Guzel Iahina a fost interesată de limba și cultura germană. Îndrăgostită de lumea colorată, originală și vie a Povolgiei germane, Copiii de pe Volga e dedicat coloniilor germane de pe Volga. Într-un interviu pentru Weekend Adevărul (https://adevarul.ro/cultura/carti/interviu-guzel-iahina-scriitoare-rusa-ar-fost-mai-usor-sa-l-zugravesc-pe-stalin-numai-in-negru-1_5ee203355163ec4271bd69dd/index.html) scriitoarea spune că a scris ”o carte despre perioada sovietică timpurie în Republica Germanilor de pe Volga”.
Al treilea roman
Și Trenul spre Samarkand își are originea în istoria familiei. Pe fondul foametei îngrozitoare din anii ’20, bunicul autoarei, provenit dintr-o familie numeroasă de țărani, este abandonat la un orfelinat. Părinții nu-l mai puteau hrăni și copilul înfometat călătorește cu un tren special de la Kazan până în Turkestan. În carte „e vorba despre un tren care duce copiii înfometați, bolnavi, abandonați într-un loc unde să poată supraviețui, tocmai în Samarkand”. Putem citi romanul ca o carte despre o expediție crudă și întunecată. Putem citi cartea și în stratul ei istoric. De altfel, așa cum scriitoarea precizează în Nota autoarei, ea s-a bazat pe o documentare foarte amănunțită. A consultat lucrări ale unor istorici, materiale de arhivă, memorii ale martorilor acelei perioade.
Cred că cel mai tulburător este aspectul moral al întâmplărilor prezentate. Criminali de război salvează copii decăzuți, iar oameni simpli – normali ajung să facă fapte abominabile. Regimul sovietic și foametea au permis să se întâmple evenimente teribile, care trebuie cunoscute. Trenul spre Samarkand este o carte puternică, ce-ți oferă o lectură memorabilă!
Interviu cu Guzel Iahina realizat de Cristian Pătrășconiu
De aici se poate achiziționa cartea