Ce-ar fi dacă ai afla că nu-ți mai rămâne mult timp, că mai ai doar trei luni de stat pe acest pământ?
Cum ai interioriza această veste?
Ce-ai face mai întâi? Cui i-ai spune și în ce mod?
Ce ai vrea să lași pentru cei dragi?
Oare omul trebuie să-și facă bilanțul la sfârșitul vieții ori totdeauna alții decid cu privire la reușită și eșec?
Un septuagenar dedicat vieții de familie
Parcurgând Vârsta târzie de Bernhard Schlink (Polirom, 2025) cititorul își va pune aceleași întrebări precum eroul principal, Martin Brehm, un septuagenar „devotat vieții de familie”. Dezvăluirea că Martin suferă de un cancer avansat, aflându-se în primele pagini ale cărții, consider că aceasta nu reprezintă un spoiler pentru cei ce parcurg rândurile de față. Gânduri despre sfârșitul inevitabil îl frământă pe protagonist zi și noapte.
„Avea șaptezeci și șase de ani, și firește că în ultimii ani se gândise din când în când la moarte. Profesiunea lui era dreptul, fiind cu deosebire interesat de istorie, de istoria dreptului și de istorie în general. Moartea nu-i plăcea, fiindcă n-avea să afle cum merg lucrurile mai departe – se va ajunge la un război între America și China, cine-l va câștiga, ce se va întâmpla cu Europa și Germania, ce se va întâmpla cu lumea în noua climă fierbinte? Nu voia să trăiască veșnic, dar i-ar fi plăcut să continue să existe într-un fel, care să-i permită să urmărească istoria și să privească secolele viitoare la fel cum privea și secolele trecute. Asta pe de-o parte. Exista și cealaltă parte. Moartea avea să-l scutească să mai vadă cum mureau pădurile și creștea nivelul mărilor, cum se reîntorcea războiul, cum sfârșea epoca democrației și cum oamenii voiau din nou să fie conduși autoritar. Iar uneori se întâmpla să se sperie în fața morții, a nimicului, a vidului, a frigului. Se rușina atunci. Nimicul e nimic – ce să te sperie la el?”
Sentimente amestecate, gânduri amare
La început eroul pare că orbecăie printr-un labirint de sentimente amestecate. El încearcă să se recompună din cioburile existenței trecute. Întreruptă de câteva flashback-uri, narațiunea se desfășoară cronologic, ceea ce facilitează înțelegerea evenimentelor și mai ales a contextului social și familial.
Deși subiectul din Vârsta târzie e puternic emoțional, Schlink își păstrează un ton rece și obiectiv, care dezvăluie și ascunde în egală măsură. Relația protagonistului cu timpul este examinată prin prisma morții iminente.
„Putea muri în următoarele trei săptămâni, dar putea și să nu moară, de ce ar fi făcut-o. Dintr-o dată douăsprezece săptămâni i se părură o lungă perioadă lungă de timp, un timp intact, așa cum douăsprezece luni constituie un an intact, iar cei doisprezece apostoli, ceata intactă de apostoli.”
Stilul autorului, simplu, fără înflorituri sporește impresia de autenticitate. Ce mai poți face pentru celălalt când ești la capăt de drum?
„Timpul îl presa. Mai avea doar cinci săptămâni, și dacă l-ar găsi pe tatăl ei, ar trebui să afle dacă Ulla era importantă pentru el, și dacă da, să aranjeze întâlnirea. Și cum ar fi dacă totuși întâlnirea s-ar dovedi o catastrofă?”
Iubirea dureroasă, divinitatea nedreaptă
Iubirea apare privită din mai multe perspective. A lui Martin, care o simte dureroasă și nedreaptă și a Ullei, care consideră că „niciodată adulții nu se-ncred în iubire cu adevărat”. Și atunci vine întrebarea eroului, dar adresată indirect și nouă, cititorilor, putem trăi în viață fără să ne încredem în iubire?
Vârsta târzie atinge și tema relației cu divinitatea, pe care Martin încearcă să o elucideze într-o scrisoare- testament pentru fiul său David. O face într-o manieră sobră și în același timp directă, francă – Dumnezeul din Biblie nu-i place, deoarece după ce creează lumea „nu are grijă de ea, lăsând-o să se descurce singură”. Mie mi-au atras atenția perspectivele celor doi soți, care se raportează în mod diferit la copilul lor David, în contextul ieșirii din scenă a tatălui. Martin e cu fața spre trecut, în timp ce Ulla privește spre viitorul incert.
Un ceas deșteptător
M-am gândit de asemenea de ce o persoană sub 60 de ani ar citi această carte. De ce ar prezenta interes pentru ea? Răspunsul se găsește într-o carte (nenumită) din acest roman tulburător.
„Ce-mi rămâne de la acest roman este că viața trebuie trăită în așa fel încât să se fi împlinit oricând te ajunge din urmă moartea. Nu-i simplu de făcut, dar merită încercat.”
Vârsta târzie nu e o lectură despre bătrânețe. E un ceas deșteptător pentru oricine trăiește cu iluzia că are timp. „End of Game” nu închide o carte. Deschide o oglindă.
