Voci la distanță

Deși numele Gabrielei Adameșteanu nu-mi era necunoscut, nu am avut deloc curiozitatea să-i citesc o carte până în prezent. Știam că a condus mulți ani revista 22, că a publicat mai multe romane, printre care Dimineața pierdută (dramatizată cu succes înainte de anii ’90 de Cătălina Buzoianu). Citisem despre premiile cu care a fost încununată (inclusiv Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres în 2014) și despre nenumăratele traduceri ale cărților sale.

Romanul Voci la distanță apărut în 2022 la editura Polirom, m-a convins de talentul autoarei și mi-a insuflat dorința de a-i citi și alte opere – poate Fontana di Trevi sau Dăruiește-ți o zi de vacanță. Inițial m-a atras că povestea are punctul declanșator în zilele lungi de restricție pandemică și că eroina principală are o vârstă apropiată de a mea.

Ce se întâmplă?

Izolată în plină pandemie în vila familiei de la munte, Anda, o doctoriță retrasă din activitate, poartă convorbiri la distanță cu fiica sa, Delia, și mai ales cu prietena Letiția. Povestea Andei, pe care destinul a purtat-o prin trei familii, ne duce alternativ din anii cenușii ai comunismului în lumea agitată și veroasă a postcomunismului. Meritul autoarei este că reușește să evidențieze prin istoria mică a doctoriței istoria mare cu frământările ei. E atinsă degringolada postrevoluționară din perspectiva trecerii timpului sau mafia afacerilor imobiliare.

În capitolul întâi, cel mai consistent, naratorul la persoana a III-a dă carne personajelor ce populează universul interior al Andei. Suflete care trăiesc aproape sau la distanță ori s-au dus într-o altă lume. Părinți, soți, copii, prieteni, cunoștințe. Capitolul al II-lea e un fel de jurnal al Andei în care aceasta relatează la persoana I despre prima sa căsnicie și mai ales despre cum a interferat cu niște oameni în slujba securității.

Ce am aflat?

Mi-a plăcut că observații percutante despre viața domestică sunt strecurate natural în proza Gabrielei Adameșteanu. Ea ne oferă un reușit roman al familiei. Autoarea tratează în mod fluid subiecte precum cuplul la tinerețe și la maturitate, dinamica relațiilor părinți-copii, boala și bătrânețea, pierderea unei ființe apropiate.

„Nu poți sta ani de zile cu cineva fără să existe și lucruri care să-ți displacă la el. Chiar să te dezguste. Rămâi pentru cele care-ți plac sau ce primești în relația cu el.

Uitase, sau nici nu trăise vreodată, iubirea irațională care luminează o făptură, la fel de întâmplător ca o rază de soare, pentru ca, tot atât de neașteptat, să se mute pe alta, lăsând-o pe prima în întuneric.”

„Meseria de părinte e falimentară, nu se poate să nu greșești cu ceva, iar după ce mori, copiii tot te reevaluează, de obicei cu indulgență. Poate asta-i adevărata Judecată de Apoi.”

„După 70 de ani, omul se gândește mai puțin la ce va face mâine, cât la ce lasă în urmă.

Asta e bătrânețea, încet-încet nu mai poți controla ce ai, și ceilalți încep să te controleze pe tine. În timp ce te lasă toate și toți, fără să vrei te întrebi ce-ai făcut cu viața ta.”

Un interviu cu autoarea romanului Voci la distanță găsiți aici.

Foto credit: ziarul metropolis


De aici se poate achiziționa cartea
O recenzie reușită în Scena9
Distribuiți, dacă v-a plăcut!

Lasă un răspuns

(*) Required, Your email will not be published