Când am ales cele mai frumoase cărți ale anului ce tocmai se încheie nu am putut face abstracție de întânirile lunare de la clubul de lectură Serendipity, ocazie cu care am dezbătut multe cărți de calitate. Așadar iată topul meu de cititor pentru anul 2024.
- Ochii Monei – cartea aceasta m-a captivat prin originalitate și demersul ei estetic. Asistăm la un periplu prin trei muzee celebre ale Parisului – Louvre, Orsay și Beaubourg, materializat în 52 de lecții de artă și viață. O îmbinare reușită datorată autorului francez Thomas Schlesser.
„A privi opere de artă este cel mai bun mijloc de a înţelege cine suntem, cum putem evolua. Arta este cea mai bună cale de a înţelege tot ce depăşeşte arta, tot ce nu este artă”.
2. Portretul lui Dorian Gray – cu bogăția sa de teme și interpretări a generat dezbateri consistente la club. S-a vorbit despre pactul cu diavolul, mitul tinereții veșnice, efectul artei sau motivul dedublării și al oglinzii. Dacă ne referim la influențe, acestea s-au identificat din sfera psihologiei, filosofiei, istoriei sau moralei. M-a impresionat aspirația către perfecțiune a eroului și artificialitatea estetismului de care e îmbibată cartea, atât de contestată la vremea ei.
„Nu există cărţi morale sau imorale. Cărţile sunt sau bine scrise sau prost scrise. Asta-i tot.”
3. Către paradis – Hanya Yanagihara m-a cucerit cu O viață măruntă și mi-a confirmat așteptările cu ultimul său roman Către paradis. Cartea mi-a plăcut datorită profunzimii analizei psihologice și subiectelor de mare actualitate pe care le tratatează. E vorba de subiecte legate de „viața măruntă” – libertatea individului, moștenirea transgenerațională, căsătoria, precum și teme legate de societate în general – responsabilitatea omului de știință, gestionarea situațiilor pandemice, preconcepții legate de rasă sau apartenență sexuală.
4. Un bob de grâu – prima carte scrisă de un african pe care am citit-o și care a fost propusă la club. Autorul Ngũgĩ wa Thiong’o ne-a deschis o fereastră către istoria, obiceiurile și cultura Kenyei. A făcut-o cu mult talent, cu empatie față de personajele de etnie kikuyu și îmbinând armonios firele temporale ale narațiunii. Această poveste despre compromis, trădare și memorie mi-a dat prilejul să reflectez la viața aspră de pe continentul african, la istoria care copleșește omul, dar nu-l îngenunchează, precum și la importanța cunoașterii trecutului, pentru a face schimbări în prezent și a putea privi cu speranță spre viitor.
5. Cuțitul – Reflecții în urma unei tentative de asasinat a fost scrisă la cald de Salman Rushdie, la câteva luni de la producerea incidentului, ca un fel de exorcizare. Rănile grave nu l-au îngenungheat pe Rushdie; el luptă să-și recupereze trupul, mintea și spiritul într-o nouă realitate. Scriitura lui m-a impresionat prin luciditate, autoironie și capacitatea de introspecție. Cuțitul s-a dovedit o carte tonică, o meditație despre sensul vieții, o pledoarie pentru implicarea artistului în viața cetății și un manifest contra violenței.
„O viață neexaminată nu merită trăită”.
Un an nou bogat în lecturi de calitate! La mulți ani!