S-a încheiat, iată, și anul 2025, care mi-a adus spre vizionare o paletă largă de filme artistice. Au fost atât filme clasice, din categoria oldies, but goldies, cât și filme proaspăt apărute pe ecrane în ultimii ani, filme rulate la festivaluri și nu numai. Așadar, să se sune tobele!
5. Mishima: A Life in Four Chapters (1985) – pentru că topește într-un mod unic teme precum libertatea, onoarea, moartea, precum și relația dintre artă și frumusețe. Filmul, în regia americanului Paul Schrader, se bazează pe fire din romanele lui Mishima (dar nu numai!), conducându-ne în atmosfera sofisticată a spiritului japonez.
4. In the Mood of Love (2000) – puțină acțiune, puțin dialog, dar un regal al imaginii. Imaginea (Christopher Doyle, Pun Leung Kwan, Ping Bin Lee) comunică prin chipurile și costumele actorilor, unghiurile de filmare, coloristica secvențelor. Coloana sonoră e inubliabilă.
3. Adolescence (2025) – o tulburătoare miniserie engleză alcătuită din patru episoade. Oferă perspectiva familiei, a psihologului și a detectivilor asupra unei crime înfăptuite de un băiat de 13 ani. Ne obligă să ne punem întrebări legate de relațiile de familie, toxicitatea rețelelor sociale și fenomenul de bullying.
2. Citizen Kane (1941) – conform lui Truffaut, filmul reprezintă un manifest contra setei de putere și a efectelor sale dezumanizante. M-a impresionat prin complexitate, prin sugestia artistică și prin forța mesajului său. Capodopera lui Orson Welles.
1. The Seed of the Sacred Fig (2024) – o reușită dramă iraniană, realizată în condiții de clandestinitate, finanțată de entități culturale europene. Am rezonat cu tinerele eroine ce-și caută libertatea în societatea opresivă, cu soția care se străduiește să mențină pacea căminului și cu dilema morală a bărbatului, reprezentant al puterii judecătorești. The Seed of Sacred Fig constituie pentru noi un semnal de alarmă asupra ceea ce s-ar putea întâmpla într-o societate dictatorială și teocratică.