Magicianul

Inițial, am privit cu reticență Magicianul de Cólm Toíbín (Humanitas Fiction, 2022) cu cele 500 de pagini ale sale. Mi-am zis că e un soi de biografie romanțată a lui Thomas Mann și mă temeam că va fi o lectură plictisitoare. Firește că mi-am amintit și de minunatul Magician al lui John Fowles, care mă încântase cu mulți ani în urmă. Elementul hotărâtor a fost ceva care m-a pus pe gânduri, descoperit în capitolul „Câteva observații despre prostie” din În singurătatea minții mele de Gabriel Liiceanu. La începutul acestei secțiuni, autorul scrie despre „inteligenții puri [..] care nu s-au înșelat mai niciodată, cei la care inteligența devine har și o formă de noblețe”. Și imediat, Liiceanu vine cu câteva nume de „oameni care par că nu bat câmpii mai niciodată”, printre care îi numește pe regina Maria, Ieruncii și … Thomas Mann. Acesta a fost declanșatorul care m-a convins să încep Magicianul lui Cólm Toíbín, plus că parcursesem de curând cu mari eforturi Muntele vrăjit. Ajungând la sfârșit, aveam să-i dau dreptate lui Jay Parini că acest roman biografic este „o carte de-a dreptul palpitantă”. Întrebarea de la început – cum a ajuns Thomas Mann un om împlinit, cu o minte șlefuită și o „pedanterie a inteligenței”, care încă inspiră și articulează cititorii – își căuta răspuns. Cum s-a cizelat caracterul acestui mare romancier? Cum s-a transformat elevul mediocru din recele oraș al nordului într-o conștiință a timpului său?

Rădăcini

Având la sfârșitul lecturii o privire de ansamblu asupra întregii construcții narative a lui Cólm Toíbín, cred că am găsit niște răspunsuri. Formarea lui Thomas Mann este urmărită în primele două capitole ale cărți, pe parcursul copilăriei și adolescenței sale, petrecute în orașul hanseatic Lübeck, în familia unui negustor bogat. Autorul construiește cu migală portretul (încă difuz) al tânărului Thomas din detalii legate de plăcerea deghizării, decepția cauzată de neîncrederea tatălui și lipsa de apreciere a fratelui său. Perseverența în preocupările literare (elev fiind, scrie poezii, eseuri și povestiri), în ciuda indiferenței familiei, prefigurează seriozitatea cu care se va dedica scrisului. După apariția în 1901 a romanului Casa Buddenbrook, Thomas devine conștient de „greutatea” operei sale și se bucură din ce în ce mai mult de onoruri și apreciere. Toíbín ne oferă un fir pentru această „apetență” cronică a scriitorului la omagii; în copilărie, la Lübeck, luase respectul acordat familiei tatălui său, senatorul, drept o moștenire firească, care i se cuvenea.

Thomas Mann și fratele său, Heinrich, într-o cafenea müncheneză – imagine generată cu AI

„Puterea și prestigiul pe care le luase, până atunci, ca pe moștenirea lui firească, dispăruseră cu desăvârșire. Până la moartea tatălui său, fusese un fel de prinț, care profitase de confortul solid al reședinței lui de familie și se bucurase de prezența plină de culoare a mamei lui.”

Cititorul atent poate observa și cum conservatorismul și pedanteria lui Thomas s-au dezvoltat în îndelungata coabitare cu soția sa, Katia. Inteligentă, cultă, cu un pronunțat spirit critic, evreica devine parteneră și chiar protectoare a spațiului de creație al soțului ei. Katia mi s-a părut un personaj fascinant, egală cu sine însăși, cea care-l completează, îl apară și îl ridică pe Thomas.

Katia Mann și fratele său geamăn, Klaus – imagine generată cu AI

M-am temut, la început, că Magicianul va fi o lectură plictisitoare, însă Cólm Toíbín te absoarbe în atmosfera familiei Mann. Katia este cea care ține clanul unit, iar Tomas este responsabil de confortul financiar nu doar al celor șase copii, ci și al fratelui său Heinrich. Autorul stăpânește firele unor relații fragile între părinți și copiii cu propria lor personalitate, precum și cele dintre cei doi frați scriitori (rivali), pe de o parte, și cele dintre gemenii Katia și Klaus, pe de altă parte.

Un roman simfonic

S-a scris despre Magicianul că este un roman simfonic; într-adevăr, el combină în mod organic mai multe teme (linii melodice): supraviețuirea nucleului familial în vremuri de criză, exilul și efectele lui, sursele de inspirație și laboratorul de creație și nu în ultimul rând poziționarea intelectualului în privința războiului și a nazismului. Toate cele de mai sus se împletesc în contextul celor două conflagrații mondiale ce au zguduit omenirea în timpul vieții lui Thomas Mann. Cólm Toíbín intră în conștiința personajului principal, astfel încât cititorul e captivat de frământările eroului; îl urmărim pe Thomas cum își gestionează cu meticulozitate și responsabilitate luările de poziție în probleme politice. Mai ales că de multe ori a adoptat atitudini contrare celor doi copii mai mari ai săi, Erika și Klaus, cât și în raport cu fratele său. Observăm că a evitat cât a putut să se exprime în chestiuni politice, dorind să se prezinte publicului ca un umanist preocupat de libertate și democrație.

La începutul anilor 1930, la München, „în introducerile sale, nu vorbea nimic politic, dar simpla lui prezență, ca un german care se ridica deasupra zarvei și scria cărți admirate peste tot în lume, făcea ca evenimentele respective să fie resimțite ca niște reuniuni clandestine ale opoziției, în care sufletul nepătat al Germaniei să-și găsească refugiu.”

O conștiință a timpului său

În cele din urmă, învingându-și frica, Thomas Mann denunță regimul lui Hitler, cu puțin timp înainte de a se stabili în America.

„Era profund conștient, chiar în timp ce lucra, că o asemenea reacție venea prea târziu și că însăși tonul ei, atât de semeț și de sigur pe el, părea să izvorească dintr-o pană care-l denunțase pe Hitler de nenumărate ori. Thomas își dădea seama că era foarte bruscă trecerea lui de la tăcere la strigăt, numai că simplul fapt de a fi scris acele fraze îi sporea încrederea în sine, și recitirea întregului text i-a creat un sentiment de ușurare.”

Tensiune psihologică

În Magicianul, recreând scene și dialoguri imposibil de documentat,  Cólm Toíbin pune accent pe tensiunea psihologică și pe atmosferă. M-am delectat cu pagini încărcate de tensiune (aproape detectivistică), despre pierderea jurnalului intim în care eroul își descrie cele mai ascunse gânduri legate de înclinațiile sale homosexuale.

„Plus că mai erau acolo și relatări ale unor momente pe care el unul și le amintea ca fiind foarte prețioase, dar pe care nu le-ar fi putut împărtăși nimănui. Priviri fugare aruncate unor tineri care veniseră să-i asculte conferințele sau pe care-i zărise la câte un concert. Priviri care uneori i se întorceau și pe urmă căpătau câte o intensitate inconfundabilă.”

Anxietatea e adusă la cel mai înalt nivel, reflectând spaima persoanei conservatoare și respectate, de a nu-și pierde reputația.

Exil

După venirea la putere a lui Hitler, în 1933, Thomas nu era pregătit să fugă din propria țară. Tema exilului infuzează substanța Magicianului, urmărind familia Mann din Elveția, în Franța, apoi la New Jersey și Los Angeles, pentru ca cercul să se închidă tot în Elveția. Surpriza dezrădăcinării din casa impunătoare pe care și-o construise la München, teama depărtării de casă, dificultățile limbii engleze și sentimentul inconfortabil al propriei neputințe îl însoțesc permanent pe erou.

„Diminețile, când scria, era capabil să joace propriul său rol – să scrie, ca și cum n-ar fi plecat niciodată din Germania. De vreme ce-și luase cu el și limba, și dispoziția mentală, putea să scrie, teoretic, oriunde. În afara camerei lui de lucru însă, era într-o țară străină.”

Depărtarea de țara natală îi afectează și pe copiii familiei Mann. În Stars and Striper, Klaus Mann mărturisea la sfârșitul războiului: „M-am simțit străin în fosta mea patrie. S-a căscat și mă desparte un abis de cei care mi-au fost concetățeni. Oriunde am ajuns, în Germania, ecouri melancolice și laitmotive nostalgice s-au ținut scai de mine, șoptindu-mi întruna că nu mă mai pot întoarce acasă vreodată.”

Am apreciat în cartea lui Cólm Toíbín că Thomas Mann nu e ridicat pe un piedestal, ci îi sunt arătate și temerile, nesiguranțele, fricile, amărăciunile. Adeptul înflăcărat al unei Germanii puternice prin forțele militare și industria ei, dar și prin spiritul său palpabil și viguros (la începutul războiului, în 1914), ajunge peste ani să recunoască neputința culturii în fața presiunii naziste. „Nu sunt în stare să înțeleg prezentul. E tot numai derută.” Cât de actuale sună aceste cuvinte în prezent!

Impresii la Casa numelor de Cólm Toíbín De aici puteți cumpăra Magicianul
Distribuiți, dacă v-a plăcut!

Lasă un răspuns

(*) Required, Your email will not be published