Pe Emanuel Pârvu îl cunoșteam deja în calitate de actor (Miracol, 2021) și regizor (Marocco, 2021), iar cu Trei kilometri până la capătul lumii aveam să-i adaug o nouă dimensiune, cea de scenarist. Dacă Marocco aprofundează relația tată-fiică într-un background urban, în noua producție 2024 autorul (în dublă calitate de scenarist și regizor) investighează relațiile părinți-copil adolescent în spațiul rural.
Subiectul
Contextul
Într-o familie modestă dintr-un sat izolat din Deltă, părinții fac eforturi (inclusiv un împrumut) pentru a-și întreține unicul fiu la liceu în Tulcea. Visul tatălui e ca băiatul să-și continue studiile la Institutul de Marină. Debutul filmului ne prezintă viața familiei Drăgoi între cenușiul searbăd al rutinei adulților (Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu) și momentele de evadare ale tânărului Adrian (Ciprian Chiujdea).
Declanșatorul
Declanșatorul dramei îl constituie vătămarea gravă a lui Adi, aflat în vacanță acasă. Incidentul tulbură profund familia și e raportat organelor în drept; în căutarea vinovaților, prin „bunăvoința” polițistului (Valeriu Andriuță), părinții află că băiatul lor suferă de o boală ascunsă. Soluția aleasă de părinți e cutremurătoare, iar implicarea poliției își are limitele ei. De-aici se pornește o sarabandă de minciuni, compromisuri și amenințări în jocul cărora intră pe lângă personajele mai sus menționate, un afacerist local și preotul satului (Adrian Titieni).
Realizare artistică
În Trei kilometri până la capătul lumii autorul privește cu înțelegere situația conflictuală – spectatorul e introdus alternativ în perspectiva părinților (limitați de sărăcie și obscurantism), a polițistului (cu propria sa agendă), a cămătarului Zențov cu odraslele sale și nu în ultimul rând a reprezentantului bisericii. La impresia de obiectivitate contribuie și cadrele cu camera nemișcată sau cele în care personajele sunt filmate din spate. Spre exemplu, îl urmărim pe Adi, fără a-i vedea fața, fiind astfel obligați să ne întrebăm ce gândește, ce simte, ce intenționează să facă.
Interpreți
Cred că regizorul Emanuel Pârvu a știut să-și aleagă echipa de actori. După părerea mea, excelează Valeriu Andriuță în rolul polițistului care în curând se va pensiona și acest eveniment îi conduce multe din acțiunile sale ambigue. Andriuță e un actor moldovean cu studii de specialitate la Tbilisi și București, apreciat de cineaștii români, ca să amintesc doar prestația sa în rolul titular din Dragoste 1: Câine, în regia lui Florin Șerban; el trebuie să joace o gamă largă de stări: de la stupoare, la furie, deznădejde, neputință, și o face cu succes. Actorul joacă nuanțat, iar directorul de imagine Silviu Stavilă surprinde aceste nuanțe – am să menționez finalul, cu mișcarea abia schițată a tatălui care ar vrea să-și ia rămas bun de la fiu. În rolul mamei, Laurei Vasiliu i s-a oferit un personaj oarecum osificat în conservatorismul rural și în habotnicie, salvat de la schematism doar prin dragostea sufocantă pentru fiul ei. Cât despre Adrian Titieni, rolul de preot i se potrivește mânușă (chiar dacă-l face pentru a n-a oară!).
În rolul lui Adi, Ciprian Chiujdea nu-și prea face auzită vocea, el mai mult tace. Sufocat în satul natal, eroul său nu are decât trei variante: să lupte, să accepte compromisul sau să fugă. Asistăm de fapt la o ruptură între generații în care tinerii sunt reduși la tăcere, de multe ori striviți în plasa intereselor superioare lor, dominate de corupție și relații sulfuroase.
Condiția alterității
De condiția alterității a mai fost preocupat printre alții și Cristian Mungiu în R.M.N., acolo fiind vorba de discriminarea etnică a unui grup de muncitori asiatici. Scena exorcizării din Trei kilometri până la capătul lumii m-a dus cu gândul la o alta similară din După dealuri. Ambele filme anterior menționate anterior nu pun într-o lumină prea bună reprezentanții bisericii, susținători înfocați ai dogmelor religioase. La Festivalul de Film de la Cannes din 2024 filmul lui Emanuel Pârvu a fost foarte bine primit, obținând Premiul Queer Palm, o distincție care bineînțeles că-l onorează. Queer, un film din aceeași arie tematică (cu Daniel Craig în rolul principal) va avea premiera pe 23 martie 2025 în România.
Prezentarea filmului pe IMDb