De la Kyralina, librăria franceză din București, am achiziționat de curând Tu marches au bord du monde de Alexandra Badea. Apărut la Éditions des Équateurs în 2021, romanul completează consistenta zestre dramaturgică a autoarei. Alexandra Badea (născută în 1980), după studii la UNATC, se stabilește în Franța în 2003, dedicându-se scrisului (în limba franceză) și regiei. Apreciată ca o voce valoroasă și lucidă a generației sale, în 2013 primește Marele premiu al literaturii dramatice, iar în 2023 Premiul pentru teatru al Academiei Franceze. În ultimii ani a montat și în România, la Sibiu, apoi la TNB: Exil (2022) și Secundar (2025).
O absolventă în criză existențială
Tu marches au bord du monde, al doilea roman al Alexandrei Badea, urmărește destinul unei tinere absolvente de studii economice, pe nume Marianne, pasionată de actorie. Dacă cronologia poveștii ne poartă prin comunism, postcomunism și exil, geografia ne conduce din București, în Franța, apoi în Mexic și Japonia, ajungând în final în Congo. Toate acestea reprezintă „decorurile” în care se desfășoară introspecțiile protagonistei, în permanentă căutare a sensului vieții și a sinelui său autentic. Autoanaliza profundă, lucidă, nemiloasă constituie, în opinia mea, miezul fierbinte al romanului. M-am simțit permanent captivată și tulburată de zbaterile eroinei în criza sa existențială.
Începutul
Totul începe la București, după eșecul repetat al admiterii la școala superioară de actorie. Visele se spulberă fără drept de apel. Obosită și disperată, tânăra nu se vede decât urmând un drum prestabilit.
„Tu étouffais sur le poids de tes rêves, dans ta course obsessionelle pour te créer ta propre identité. Tu étouffais sans le savoir, sans le sentir, c’est l’échec qui te donnait la mesure. [..] Tu plonges dans une tristesse profonde mais légère. Tu l’acceptes, tu l’accueilles, tu ne le rejettes plus.”
Rechizitoriu parental
Eroina trăiește frustări puternice legate și de relațiile cu părinții, răni vechi din copilărie nu s-au închis. În rechizitoriul pe care-l face mamei îi reproșează minciuna, ipocrizia și viața searbădă, pe care nu vrea să le perpetueze în propria existență.
„… tu as raté ton existence. Tu es passée a coté. Tu t’es oubliée dans les gestes mécaniques du quotidien, dans les fêtes surchargées de graisses, de sucre et d’alcool, dans les séries télé, dans les apres-midi ensoleillés ou tu as traversé le parc municipal en regardant les canards s’empiffrer, dans les étreintes rapides et les draps sales, dans les discours de propagande, dans les publicités pour les produits de beauté que tu n’as jamais pu te payer, dans tes heures sup et dans tes feuilles d’impôts, dans ton amour raté, dans ton métier précaire et même dans moi, même dans moi tu t’es perdue et moi je me suis perdue dans ton ventre.”
Rechizitoriu moral
Nu doar la nivelul familiei lucrurile se simt degradate, ci în toată societatea. Deși regimul comunist a căzut și eroina trăiește într-o lume liberă, ea simte că și ideile au început să putrezească, deoarece au rămas aceleași.
„Aucun vent ne souffle suffisamment fort pour porter autres semences et si jamais par hazard une graine inconnue s’égare, on lance à fond le pesticide pour éradiquer tout parasite qui pourrait mettre en danger notre culture.”
În exil
Toate cele de mai sus și altele, poate, sunt la originea barierelor interioare care-i blochează evoluția protagonistei. Respectarea regulilor, teama de necunoscut, incapacitatea de a-și urma propriile dorințe o urmăresc și în exilul parizian. Naratorul care se adresează Mariannei la persoana a II-a întărește participarea cititorului la amărăciunea, neputința și depresia eroinei. Parcă o vezi luptându-se cu vidul interior – tânăra nu știe ce vrea, însă cu siguranță știe ce nu vrea. Viața excepțională pe care și-a dorit-o și pe care a sperat să o găsească în artă nu îi este accesibilă.
Eroina refuză să se declare româncă sau franțuzoaică, se consideră un fel de apatrid fără niciun statut. Ea se crede legată de conaționalii săi doar „prin același pașaport, aceeași privire pierdută, sfâșiată de sentimente contradictorii, născută dintr-un trecut comun, de o istorie scrisă în alt loc”. Are, precum Cioran, complexul apartenenței la o cultură minoritară. Dificultăți administrative îi barează parcursul francez, însă în curând alte căi i se deschid în față.
În căutarea locului unde te simți bine
Nu, nu e o țară, ci e un loc pe pământ care te acceptă așa cum ești. Ar putea fi în Tunisia sau în Mexic ori undeva la Tokyo. Ar putea fi chiar la București. Și fiecare din aceste locuri se leagă, de obicei de un bărbat pe care mintea, sufletul și trupul îl acceptă. Iubirile protagonistei: Seb, Kal, Xav și Yann, sunt oamenii cărora Marianne se dăruiește fără rest, sunt ancorele ei, cu care caută un sens în viață. Nomada descoperă în Mexic o femeie arheolog de care se apropie ca de-o mamă sau o femeie de culoare care îi deschide calea spre o lume sărmană și traumatizată din inima Africii. Sunt întâlniri care desțelenesc drumul spre sine sau în care o rană vindecă altă rană.
O proză incandescentă
Alexandra Badea scrie o proză incandescentă, care parcă-ți arde pielea. Am fost mereu în priză, nu atât datorită firului epic, cât mai ales datorită trăirilor puternice, autentice. Frământările eroinei te obligă să te uiți în oglindă și să-ți pui întrebarea: ce-ai făcut cu viața ta? Romanul atinge într-un mod original probleme legate de sensul vieții, libertate, viața în exil, statutul femeilor, moștenirea comunistă. Autoarea îți livrează temele cu luciditate, sensibilitate și un strop de umor.
De neuitat sunt scenele în care eroina glosează pe marginea condiției umane, chestionate în urma unor întâmplări ce-i zguduie lumea. La Paris, în Mexic sau în Africa, violența există și trebuie să-i dea un răspuns. Vă las să descoperiți care au fost acestea.
Cu Tu marches au bord du monde ea se întâlnește cu Annie Ernaux (Anii) și Tezer Özlü (Nopțile reci ale copilăriei). În aceste opere toate cele trei scriitoarele vorbesc despre desprinderea de obârșie și dificultatea găsirii unui drum propriu. Muzica, teatrul, literatura se dovedesc deseori singurii colaci de salvare ai eroinelor.
Alexandra Badea a scris un roman puternic, impregnat de spirit poetic, cu nimic mai prejos decât operele scriitoarelor menționate anterior. Sper să fie tradus în română cât mai curând, ca să se poată bucura cât mai mulți conaționali de vocea ei unică, proaspătă, cu largă respirație umanistă.
La Librăria Kyralina se poate rezerva cartea