Să citesc o nouă carte semnată de Javier Marías e pur și simplu o încântare, iar colecția Clasici contemporani Litera vine cu o ofertă remarcabilă: nouă traduceri în limba română ale celor mai frumoase romane ale madrilenului. După Inimă atât de albă, Romanul Oxfordului, Berta Isla, Tomás Nevinson, am ajuns la Îndrăgostirile.
Javier Marías, care a murit în 2022 la vârsta de 70 de ani din cauza unei afecțiuni pulmonare, a fost recunoscut pe scară largă drept cel mai mare romancier contemporan al Spaniei. Opera sa, care a inclus 16 romane, trei volume de povestiri, eseuri și mai multe colecții de articole de presă, a fost tradusă în 44 de limbi și s-a vândut, în total, în aproape 9 milioane de exemplare în întreaga lume. Marías a fost, de asemenea, un traducător remarcabil, considerând că traducerea este cea mai bună ucenicie posibilă pentru un scriitor. A tradus, printre alții, din Thomas Hardy, Robert Louis Stevenson, Thomas Browne și Isak Dinesen; versiunea sa Tristram Shandy de Lawrence Sterne a câștigat un premiu național de traducere spaniolă în 1979.
Patru personaje
María admiră în secret un cuplu perfect, pe care-l vede zilnic la micul dejun servit într-o cafenea înainte de a-și începe munca. Uciderea misterioasă a bărbatului, Miguel Deverne, o pune pentru scurt timp în legătură cu Luisa Alday, soția acestuia și cu prietenul lor de familie, fermecătorul Javier Díaz-Varela.
În Îndrăgostirile rolul naratorului îi revine Maríei, tânăra care lucrează într-o editură unde se luptă cu mofturile și pretențiile unor scriitori infatuați; ea trăiește într-o lume „mică și liniștită”. Însă María se dovedește a avea „gânduri de împrumut”, ea îmaginându-și ce ar fi putut gândi Deverne în momentele atacului ori ce sentimente are Luisa, confruntată cu moartea bruscă a partenerului de viață. Se produce așadar o trecere imperceptibilă de la naratorul la persoana I, María, tot la un narator la aceeași persoană, însă după caz Miguel sau Luisa sau Javier.
Comicul și sarcasmul
Cum spuneam mai devreme, tânăra protagonistă muncește într-o editură, așa cum tot în sfera literelor lucrau cei doi proaspăt căsătoriți din O inimă atât de albă (erau interpreți/traducători) sau profesorul de literatură din Romanul Oxfordului. Este un mediu în care Javier Marías se mișcă în largul său și pe care-l analizează cu sarcasm și umor, iar rezultatul nu e deloc flatant pentru scriitori. María trebuie să fie amabilă cu scriitori ciudați, infatuați, sâcâitori, nefericiți; spre exemplu, romancierul Cortezo îi solicită telefonic femeii să-i spună dacă e bine asortat în îmbrăcăminte. Umorul e șfichiutor.
„’Crezi că pantalonii ăștia în dungi și mocasinii cu ciucure, știi tu, în chip de ornament, merg cu niște șosete cu romburi’?
Mă feream să-i spun că am oroare de șosetele cu romburi, de pantalonii în dungi și de mocasinii cu ciucure, pentru că asta l-ar fi preocupat prea mult și discuția nu s-ar mai fi isprăvit niciodată.
‘De ce culoare sunt romburile?’, îl întrebam.
‘Maro cu portocaliu. Dar am și roșu cu albastru sau verde cu bej, ce zici?’
‘Mai bine maro cu albastru, după cum mi-ai spus că te îmbraci’, îi răspundeam.
‘Combinația asta n-o am. Crezi că ar trebui să mă duc să mi-o cumpăr?’.
Mi se făcea milă, chiar dacă mă călca pe nervi să-și permită să mă consulte asupra acestor lucruri, de parcă aș fi fost viitoarea lui văduvă sau maică-sa, iar tipul mai era și înfumurat în privința propriilor scrieri, pe care critica le lăuda, iar mie mi se păreau niște porcării. Însă nu voiam să-l trimit să caute prin oraș alte șosete umilitoare care oricum, nu aveau să repare nimic.
‘Nu merită osteneala, Cortezo. Ce-ar fi să decupezi romburile albastre ale unora și cele maro ale celorlalte și să le unești? Fă un patchwork, cum se spune acum în limba noastră. O operă de artă a cârpelii.’”
Moartea și referințele literare
În Îndrăgostirile viața și corolarul său, moartea, sunt strâns legate de literatură. Eroina María cântărește deseori evenimentele printr-o prismă livrescă. Filtrele îi vin natural, fie că se referă la un citat din Shakespeare, la interpretarea unei povestiri de Balzac sau a unor secvențe din Cei trei muschetari. Literatura reprezintă pentru eroii lui Javier Marías o cale de aprofundare a înțelegerii propriei lumi interioare.
„Reacția pe care o avem cu toții în fața morții cuiva apropiat seamănă cu a lui Macbeth la anunțarea morții soției sale, Regina. ‘She should have died hereafter‘ răspunde într-un mod oarecum enigmatic. ‘Ea trebuia să moară mai târziu’, spune, ‘de acum înainte’. S-ar putea înțelege, cu mai puțină ambiguitate și mai multă simplitate, ‘mai încolo’ pur și simplu, sau ‘Ar fi trebuit să mai stea puțin, să aștepte’; în orice caz, ceea ce spune este ‘nu în clipa aceasta, nu în cea aleasă’.”
Adevărul, memoria
„Când nu știi ce să crezi și nici nu ești gata să faci pe detectivul amator, obosești, îți vine să arunci totul cât mai departe, abandonezi, nu te mai gândești și nu-ți mai pasă de adevăr sau, ceea ce este același lucru, de încâlceală. Adevărul nu este niciodată limpede, este întotdeauna nedeslușit. Până la lămurire.”
Amintiri contaminate de moartea gratuită și crudă, „forța oribilă a prezentului, care strivește trecutul cu atât mai mult cu cât îl îndepărtează și, în plus, îl măsluiește fără ca trecutul să poată deschide gura, să protesteze, să contrazică sau să respingă nimic”. Transformarea amintirilor vagi și încețoșate într-un paradis pierdut, memoria și vestigiile ei generează reflecții elaborate.
„Da, totul se atenuează, dar la fel de adevărat că nimic nu dispare și nu se duce pe de-a-ntregul, dăinuie slabe ecouri și fugitive reminiscențe care se ivesc oricând aidoma fragmentelor de lespede într-un muzeu pe care nu-l vizitează nimeni, cadaverice ca ruinele timpanelor cu inscripții sfărâmate, materie trecută, materie mută, aproape indescifrabile, aproape fără sens, absurde resturi care se păstrează fără niciun scop, căci niciodată nu vor mai putea fi întregite și sunt mai degrabă tenebre decât lumină, mai degrabă uitare decât amintire.”
Relațiile bărbat-femeie
Relațiile bărbat-femeie constituie o temă recurentă în opera lui Marías, sondate începând cu tinerii proaspăt căsătoriți în Inimă atât de albă, continuând cu cuplul cu state vechi din Berta Isla și Tomás Nevinson, ca să mă rezum doar la romanele pe care le-am citit. În Îndrăgostirile sunt puse sub lupă mai multe perechi: cea perfectă, alcătuită din Miguel și Luisa, cea posibilă și în cele din urmă realizată, formată din Javier și Luisa și last, but not least, cea mai interesantă și cea mai fulgurantă, dintre María și Javier.
Relația asimetrică dintre naratoare și Díaz-Varela dă naștere la considerații inedite despre cum se clădesc cele mai mari iubiri și cum se întemeiază cele mai bune familii sau despre corectarea sentimentelor.
„Corectarea sentimentelor este lentă, disperant de graduală. Te instalezi în ele și îți e foarte greu să le lași în urmă, dobândești obiceiul de a te gândi la cineva cu hotărâre și neîncetat, dobândești și obiceiul de a-l dori și nu izbutești să renunți la asta de la o zi la alta, sau luni și ani de zile, atât de îndelungată poate fi aderența. Iar decepția se combate la început împotriva oricărei verosimilități, se nuanțează, se neagă, i se încearcă alungarea.”
Cu frazele sale lungi și sinuoase, Javier Marías te conduce în profunzimea sufletului uman, unde te surprinde prin idei complexe, deseori contradictorii. În „povestea profundă a unei obsesii fatale” (The Observer) cititorul este invitat să mediteze la propriile experiențe și să le privească din perspective noi. O carte pur și simplu magnifică!
Cartea se poate achiziționa de la editura Litera