Ca de obicei la sfârșit de an m-am gândit să fac un clasament al celor mai bune filme văzute în ultimele 12 luni. Nu a fost ușor să mă decid pentru că a trebuit să las câteva filme care mi-au plăcut foarte mult pe dinafară. Așadar, începând cu ultimul loc – poziția cinci – laureatele sunt:
5. Carbon (2022) – jos pălăria pentru moldovenii care au realizat această comedie de bun-gust, cu scenariu, distribuție și muzică de calitate. Făcând apel la comicul ce merge de la ironie fină la grotesc, Carbon ne vorbește despre manipulare, dezumanizare și nu în ultimul rând despre consecințele războiului.
4. Conclave (2024) – intrigi în alegerea celui mai înalt ierarh al Bisericii Catolice, evidențiind puternice reverberații politice. Acest film cucerește prin finețea interpretării (evidențiindu-se într-un rol de compoziție Ralph Fiennes, cardinalul Lawrence) și mesajul generos de înțelegere, comunicare și toleranță.
3. Paris Blues (1961) – „bătrânelul” a rămas seducător datorită unor adevărați monștri sacri ai ecranului – Paul Newman, Joanne Woodward, Sidney Poitier, ce evoluează într-un pitoresc decor parizian. Paris Blues mijlocește reflecții asupra iubirii, a alegerilor în viață și a pasiunii pentru artă. Muzica de jazz constituie o adevărată vedetă a filmului în care Louis Amstrong are o apariție fulgurantă.
2. About Dry Grasses (2023) – în regia lui Nuri Bilge Ceylan, filmul constituie o meditație asupra traiului într-o zonă rurală izolată. În spațiul claustrant anatolian personajele se luptă cu solitudinea, dar trebuie să facă față și unor situații cotidiene, marcate de preconcepțiile culturii tradiționale. Trei tineri profesori sunt implicați într-un conflict școlar, dar și într-un triunghi amoros. Asistăm la conflicte morale, se pun întrebări existențiale, totul într-un ritm molcom, transpus în imagini picturale, de mare forță artistică.
1. Perfect Days (2023) – am plasat Perfect Days pe locul câștigător datorită viziunii sale înțelepte asupra vieții. Regizorul Wim Wenders a transpus scenariul la care este și coautor (alături de Takuma Takasaki) în imagini de mare finețe, deseori încărcate de poezie. Prin intermediul bătrânului erou scump la vorbă, autorul ne determină să ne punem întrebări – ce îmi aduce mulțumire în viață? pentru ce trăiesc? Dacă vreți să aflați ce îi aduce echilibrul interior japonezului Hirayama, atunci urmăriți Perfect Days. Ne rămâne freamătul copacilor foșnitori. And don’t forget LOU REED’s magnificent song!